Traficul de persoane – o problemă socială

Schimbările sociale sunt declanşate între altele şi de apariţia unor probleme sociale, a căror soluţionare vizează o masă vastă de indivizi. Orice societate se confruntă frecvent cu probleme sociale ca: delincvenţa juvenilă, sărăcia, mortalitatea infantilă, prostituţia, traficul de droguri, traficul de persoane, tensiunile interetnice, poluarea, terorismul, crize economice etc. Demersurile întreprinse pentru identificarea, localizarea şi în final eliminarea problemei conduc la perfecţionarea sistemului.

Problemele sociale pot fi determinate de: subdezvoltarea societăţii, situaţia de criză sau dificultate în care se pot găsi anumite grupuri, indivizi, zone la un moment dat, condiţiile naturale şi sociale, comportamente individuale şi colective care afectează negativ celelalte persoane, ineficienţa unor instituţii, nivelul de instruire scăzut, apariţia unor oportunităţi de dezvoltare.

1. Consideraţii generale privind traficul de persoane

Traficul de persoane este un fenomen cu multe dimensiuni: este o încălcare gravă a drepturilor omului, un fenomen economic şi social cu consecinţe pentru întreaga societate, un aspect al sănătăţii publice şi nu în ultimul rând un aspect penal, în care traficanţii şi nu victimele sunt infractorii.

Traficul de fiinţe umane este o infracţiune gravă în care victimele sunt tratate ca bunuri şi vândute pentru obţinerea de profit. Pentru unii este considerat a fi o afacere, de cele mai multe ori controlată de crima organizată, care încearcă să obţină maximum de profit din ceea ce ei consideră a fi bunul lor, dar care afectează sănătatea, bunăstarea şi securitatea persoanelor.

Prin trafic de fiinţe umane mai înţelegem recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare sau prin utilizarea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire, înşelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei poziţii vulnerabile, prin oferirea sau primirea de bani sau de beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane.

Există o serie de factori care favorizează traficul de persoane. Aceştia pot fi grupaţi pe diferite niveluri, după cum urmează:

a) La nivel macro-social: sărăcia, dezorganizarea socială, şomajul, dezvoltarea migraţiei internaţionale pentru muncă, sistemul lacunar de depistare şi control a traficului de persoane, politici sociale ineficiente (alocarea bugetară insuficientă pentru programele privind excluziunea socială şi combaterea traficului de persoane, lipsa serviciilor de asistenţă socială comunitară de prevenţie, lipsa de oportunităţi pentru tinerii care părăsesc sistemul de asistenţă socială, lipsa /insuficienţa unor programe educaţionale relevante).

b) La nivel comunitar: poziţionarea geografică a comunităţii în apropierea frontierelor, existenţa în comunitate a unor cazuri precedente de muncă în străinătate, care sunt cunoscute ca poveşti de succes, lipsa oportunităţilor de muncă, mentalitatea greşită (indivizii nu sunt conştienţi de faptul că în orice moment pot fi chiar ei cei care se află în pericol).

c) La nivel familial: dezorganizarea socială a familiei, relaţiile conflictuale, alte disfuncţii, comportamentele deviante: alcoolismul, violenţa domestică, lipsa de informare, lipsa de acces la serviciile şi programele de asistenţă socială disponibile.

d) La nivel individual: capitalul uman scăzut, situarea în grupe de risc: apartenenţă sexuală (victimele de sex feminin predomină în situaţia statistică a victimelor identificate şi asistate) şi vârstă (cele mai multe victime au vârste cuprinse între 18-25 ani, conform situaţiei victimelor asistate la nivelul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane), discrepanţa dintre nivelul aşteptărilor şi resursele individului pentru atingerea acestora prin mijloace legitime, lipsa de informare.

2. Etapele traficului de persoane

Traficul de fiinţe umane, ca fenomen infracţional transnaţional, este de o complexitate care îl face greu de anihilat. Fiecare etapă a lui înseamnă o grea încercare pentru victime, dar abuzurile fizice şi psihice iau amploare în fazele finale. Astfel, putem menţiona că traficul de persoane presupune de obicei următoarele etape:

a)      Recrutarea

Există trei categorii de recrutori şi transportatori: bărbaţi, femei, familii. Recrutori pot fi: vecini, soţ/concubin, cunoştinţă/ prieten, persoane ce desfăşoară activităţi ce presupun relaţii cu publicul (vânzători, barmani, taximetrişti etc.), angajaţi ai unor firme false, chiar membri ai unor reţele de trafic. Ei utilizează ca şi metode de recrutare: oferte false de locuri de muncă în străinătate, în special profesii care nu implică o muncă calificată (chelneriţă, bucătăreasa, dansatoare, baby-sitter, menajeră etc.) în ţări ca Spania, Italia, Grecia, Cehia, Germania, Franţa etc. adresate direct victimelor sau prin intermediul cunoştinţelor, rudelor sau a altor persoane apropiate, anunţuri la mica publicitate, răpiri. Principalele judeţe de recrutare din România sunt: Teleorman, Iaşi, Dolj, Olt, Mureş, Ialomiţa, Botoşani, Călăraşi, Constanţa, Brăila, Vaslui, Galaţi, Alba, Timiş şi municipiul Bucureşti.

b)     Transportul

Traficul de fiinţe umane se desfăşoară pe anumite rute, din ţara de origine, spre ţara de destinaţie. Trecerea frontierei spre ţara de destinaţie (de cele mai multe ori alta decât cea promisă victimei) se face cu ajutorul recrutorilor sau al călăuzelor şi poate fi: legală, sub pretextul unei excursii, în cazul fetelor care au paşaport sau ilegală, în cazul persoanelor minore sau fără paşaport, situaţie în care călăuzele promit trecerea graniţei în siguranţă în schimbul unei sume de bani sau chiar fără plată.

c)      Vânzarea

Are loc în ţările de destinaţie (în cazul vânzărilor repetate, pot fi doar ţări de tranzit), fără ştirea victimelor care devin proprietatea unor patroni. Aspectul fizic şi vârsta sunt cele care fixează preţul de vânzare, dar depinde şi de numărul vânzărilor de la momentul recrutării la cel al destinaţiei de exploatare.

d)     Sechestrarea şi exploatarea

De cele mai multe ori victimele realizează că au fost vândute în momentul în care sunt sechestrate şi exploatate, etapă caracterizată prin: sechestrarea în locuri bine izolate, închise, lipsa totală a posibilităţilor de comunicare etc.

e)      Revânzarea

Victimele intră într-un ciclu al falselor datorii, deoarece cei care le cumpără pretind că trebuie să-şi recupereze banii din munca lor. În majoritatea cazurilor, în momentul în care victima a reuşit să-şi plătească datoria, urmează o revânzare către un alt patron care, la rândul său, vrea să-şi recupereze suma plătită.

f)       Evadarea

Aceasta se produce în conjuncturi favorabile, cu ajutorul unor clienţi, al poliţiei. Victimele se adresează adesea ambasadelor sau consulatelor României din ţara respectivă.

g)      Repatrierea

Se realizează cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a misiunilor din alte ţări, ale ambasadelor/ consulatelor României care se ocupă de formalităţile de repatriere si cu sprijinul organizaţiilor neguvernamentale din statul de destinaţie. Victimelor li se eliberează paşaport consular şi documente de călătorie. Primirea în ţară se face de reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (Centrul Regional din aria de competenţă), care a fost contactat şi informat în prealabil şi care va consilia victima şi o va redirecţiona către serviciile specializate de asistenţă, în funcţie de opţiunea acesteia.
În chestiunile legate de repatrierea victimelor române ale traficului de persoane, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane este prima instituţie care trebuie informată.

3. Dimensiunile fenomenului traficului de persoane

O minimă analiză a dinamicii fenomenului traficului de persoane permite creionarea unui „portret-robot” al victimei, care grupează trăsăturile economice, psihologice şi sociale cele mai frecvent întâlnite la persoanele care au fost supuse traficului de persoane, în anul 2008. Statisticile ne oferă următoarele informaţii:

·           ponderea victimelor de sex masculin a fost mai mare decât cea a victimelor de sex feminin;

·           femeile sunt victime ale exploatării sexuale, în timp ce majoritatea persoanelor exploatate prin muncă forţată este reprezentată de bărbaţi;

·           mediul rural a fost principala sursă furnizatoare de victime în scopul exploatării prin muncă forţată şi cerşetorie. În cazul exploatării prin muncă, victimele sunt în proporţie de 60% din mediul rural şi tot din mediul rural provin două treimi dintre victimele traficului de persoane în scopul cerşetoriei; există o incidenţă crescută a recrutării în scopul exploatării sexuale în mediul urban;

·           vulnerabilitatea populaţiei masculine a fost dată de nivelul de instruire destul de scăzut (40% dintre victimele identificate în 2008 au cel mult 8 clase absolvite). Ponderea bărbaţilor fără studii (14%) a fost dublă comparativ cu cea a femeilor din aceeaşi categorie (7%);

·           persoanele cu vârste cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 42% din totalul victimelor identificate în anul 2008. Împreună cu cele din categoria de vârstă 26-40 ani (30%) reprezintă majoritatea victimelor identificate în anul 2008, explicaţia fiind dată de ponderea din ce în ce mai însemnată a victimelor traficate pentru exploatarea prin muncă forţată, ale căror vârste sunt, de regulă, între 18 şi 40 ani;

·           nivelul de instruire este un alt factor de risc de victimizare - majoritatea persoanelor traficate în 2008 (42%) au cel mult 8 clase, mai mult de un sfert din totalul victimelor fiind fără studii sau cu studii elementare;

·           categoriile cele mai vulnerabile de copii includ: copii din familii cu venituri de subzistenţă, copii cu nivel de şcolarizare minim, victime ale violenţei domestice; copii neglijaţi, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate; copii migranţi acompaniaţi de familii vulnerabile şi cu dificultăţi de integrare socială (copiii migranţi din comunităţile rrome); copii migranţi neînsoţiţi (care fug din familii sau care sunt părăsiţi de familie);

·           din totalul celor 1240 victime identificate în anul 2008, 156 (13%) au fost traficate în interiorul graniţelor ţării, fapt ce indică o uşoară scădere a numărului victimelor exploatate în traficul intern, faţă de anul 2007, când au fost identificate 207 persoane (12%); majoritatea victimelor sunt, în continuare exploatate în afara ţării.

Numărul total al victimelor pentru perioada 01.01.2009-31.03.2009 a fost de 239, spre deosebire de 402 pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe, 60% din victime sunt bărbaţi spre deosebire de 53% pentru aceeaşi perioadă a anului trecut şi 40% sunt femei spre deosebire de 47% în 2008.

Deşi numărul total al victimelor este comparativ mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, procentul minorilor a crescut de la 13% în 2008, majoritatea fiind fete exploatate sexual, la 18% cu o distribuţie aproape paritară a băieţilor şi fetelor pentru primul trimestru al anului 2009.

Cele mai multe dintre victime, sunt absolvenţi ai ciclului gimnazial, 36% pentru primele trei luni ale anului 2009 şi 42% pentru aceeaşi perioadă aferentă anului 2008. Persoanele absolvente de liceu reprezintă următoarea categorie de victime care ajung sub influenţa traficanţilor, procentul acestora crescând de la 28% în 2008 la 31% în 2009. 9% dintre victime pentru anul 2009 şi 11% pentru anul 2008 nu au urmat nici o formă de învăţământ, cele mai multe dintre acestea fiind exploatate prin practicarea cerşetoriei sau pentru muncă forţată în agricultură sau construcţii, iar un număr foarte mic de victime (3) aveau studii superioare finalizate, în momentul traficării.

Principalele judeţe de provenienţă pentru primele trei luni ale anului 2009 sunt Teleorman şi Botoşani cu 23, respectiv 21 de victime, majoritatea fiind exploatate prin muncă forţată, spre deosebire de aceeaşi perioadă a anului 2008 unde în Iaşi, Mureş şi Dolj se înregistrau mai mult de 30 de victime.

Mediul rural reprezintă principalul mediu de provenienţă al victimelor traficului de persoane, 58% pentru 2009, respectiv 59,5% pentru 2008.

4. Consecinţele traficului de persoane

Consecinţele victimizării apar într-un registru larg, de fiecare dată fiind prezentă cel puţin una dintre următoarele forme de abuz:

·           lipsirea de nevoi bazale: mâncare, odihnă;

·           lipsa/ limitarea accesului la modalităţi de păstrare a igienei corporale;

·           îngrădirea sau interzicerea libertăţii de mişcare;

·           limitarea sau interzicerea accesului la asistenţă medicală;

·           exploatarea propriu-zisă;

·           abuz sexual;

·           abuz fizic;

·           abuz emoţional;

·           izolare/ uneori menţinere în stare de captivitate;

·           ameninţări, intimidare.

Procesul traumatizării psihice apare atunci când o persoană a traversat o experienţă ce depăşeşte puterea ei de înţelegere şi care i-a ameninţat viaţa sau integritatea fizică. Efectele traumei se regăsesc în plan fizic, dar mai ales în cel psihologic/ emoţional. Tipologia reacţiilor traumatice este variată. Astfel, sunt prezente reacţii de natură fizică şi reacţii psihosomatice.

Reacţiile psihologice pot fi: stare de şoc şi teamă, dezorientare şi stări de confuzie, iritabilitate, stări de nelinişte, amintiri invadante, legate de traumă: coşmaruri, dorinţa de a evita tot ceea ce este asociat cu trauma, sentimente de ruşine, autoculpabilizare, tendinţa de a minimaliza experienţa traumatică, tendinţa de izolare, nevoia de detaşare de mediu, neîncredere, sentimente de neputinţă, teamă faţă de viitor etc.

5. Modalităţi de combatere a fenomenului traficului de persoane

Pentru prevenirea traficului de persoane importanţă prezintă informarea, dar şi cooperarea intersectorială. O organizaţie neguvernamentală sau o instituţie a administraţiei publice centrale sau locale nu poate să gestioneze singură toate nevoile unei victime a traficului de persoane. Asistenţa victimelor solicită cooperarea între toţi furnizorii acreditaţi de servicii: organizaţii neguvernamentale şi instituţii ale administraţiei publice centrale sau locale. În încheierea protocoalelor va fi avută în vedere instituirea practicilor de colaborare cu:

- Poliţia comunitară

- Asociaţii ale diverselor minorităţi

- Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă

- Structurile de prevenire ale poliţiei

- Poliţia de frontieră

- Inspectoratele Teritoriale de Muncă

- Autoritatea de sănătate publică

- Mass-media

- Organizaţiile non-profit

- Inspectoratele şcolare

- Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

- Primăriile (inclusiv Direcţiile de Asistenţă Socială)

În încheierea protocoalelor cu instituţiile publice/ autorităţi centrale şi locale se va ţine cont de responsabilităţile instituţionale specifice fiecărei entităţi.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1584 din 8 decembrie 2005, modificată şi completată prin Hotarârea Guvernului nr. 1083 din 25 august 2006, este unitate de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ea are ca scop coordonarea şi evaluarea activităţilor de prevenire a traficului de persoane şi monitorizarea asistenţei acordate victimelor acestuia.

Totodată, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane este liantul între victima traficului de persoane şi organele de aplicare a legii, precum şi între acestea şi O.N.G.-urile din ţară care oferă servicii în acest domeniu. Agenţia cooperează cu organizaţiile neguvernamentale române şi străine, precum şi cu organizaţiile interguvernamentale şi în vederea conştientizării opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane şi asupra consecinţelor acestuia.

Obiectivele prioritare ale instituţiei noastre sunt:

- asistenţa acordată victimelor traficului de persoane

- creşterea numărului victimelor, din cele identificate, care cooperează cu organele de Parchet şi Poliţie pentru pedepsirea traficanţilor şi soluţionarea cauzelor de trafic de persoane.

Această agenţie derulează campanii de prevenire şi combatere a traficului de persoane. Dintre aceste campanii am putea aminti: Campania de reducere a cererii "Banii tăi îi îmbogăţesc pe traficanţi...Banii tăi ucid suflete!", Campania de informare "18 Octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane", Campania “Traficul de persoane există!...Decide Azi..Nu Mâine!”, Campania “Euro 2008 - traficul de persoane poate fi un meci cu miză foarte mare...chiar viaţa ta!”, Campanie împotriva exploatării prin muncă forţată, Campanie împotriva exploatării sexuale a copiilor etc.