Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost

Asistenţa socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, autorităţile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.
Obiectivul principal îl constituie protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru participarea activă la viaţa socialǎ.

           Asistenţa socială dezvoltată rapid după 1990 a avut mai degrabă un caracter fragmentat, constituit mai ales în jurul unor situaţii de criză, fără priorităţi clar stabilite.
Încercarea de descentralizare rapidă care a avut loc mai ales după 1997 a generat incoerenţă organizaţională, costuri sociale ridicate, şi a scăzut capacitatea de supervizare şi control, în acelaşi timp funcţionând mai multe instituţii de coordonare pe domenii sectoriale cum sunt copiii în dificultate, persoanele vârstnice, persoanele cu handicap etc.

La nivel central, politica de asistenţă socială coordonată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi realizată de mai multe instituţii guvernamentale cu rol sau cu unele atribuţii în domeniu (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării  şi alte instituţii centrale).
            La nivel local, sistemul de asistenţă socială este integrat şi unitar, prin coordonarea activităţilor desfăşurate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin direcţiile sale teritoriale şi serviciul public de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene şi locale.
           Organizarea sistemului naţional de servicii de asistenţă socială se întemeiază pe următoarele principii fundamentale: centrarea pe familie şi comunitate, organizarea comunitară, parteneriatul, complementaritatea şi diversificarea activităţilor pe măsura creşterii resurselor.

Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost prevede, ca măsură prioritară, crearea de Centre Sociale de Urgenţă pentru persoane fără adăpost, în municipiile reşedinţă de judeţ, ceea ce implică acordarea de găzduire şi îngrijire tuturor persoanelor aflate în stradă. De asemenea, se vor căuta soluţii de găzduire pe termen mediu şi lung, de a intra într-o reţea de solidaritate şi de acces la îngrijirile necesare, preventive  şi curative, în funcţie de starea persoanei şi de gradul de urgenţă pe care starea lor o necesită.

 Scopul creerii unui astfel de centru este acela de a contribui la diminuarea cerşetoriei, combaterea excluziunii sociale, exploatǎrii persoanelor adulte fǎrǎ adǎpost. Totodatǎ, se urmǎreşte contribuirea la îmbunǎtǎţirea calitǎţii vieţii şi susţinerea incluziunii sociale a acestei categorii de beneficiari.

Obiectivele unui astfel de centru sunt: prevenirea excluziunii sociale şi asigurarea protecţiei sociale a persoanelor fǎrǎ adǎpost; crearea de centre sociale de urgenţǎ pentru persoane fǎrǎ adǎpost, care vor asigura, în principal, servicii de gǎzduire şi de îngrijire; crearea şi dezvoltarea unor centre de sprijin şi consiliere pe termen lung, în vederea integrǎrii sociale a persoanelor fǎrǎ adǎpost; elaborarea şi implementarea unei metodologii pentru identificarea şi evaluarea persoanelor care trǎiesc în stradǎ; monitorizarea, pe baza unor date reale, a numǎrului de persoane fǎrǎ adǎpost, precum şi a procentului de rezolvare a cazurilor existente.

Selecţia personalului de specialitate (asistenţi sociali, medicali,psihologi, supraveghetori) se va realiza prin evaluarea psihologicǎ a fiecǎrui candidat şi evaluarea punctajului obţinut la interviu.