Reglementări legale privind medierea în România şi implicaţiile acestora asupra gestionării conflictelor de muncă în organizaţii

            Demersul cu privire la mediere şi accepţiunea legislativă nouă a acestui termen privind gestionarea conflictelor în organizaţii se constituie într-o incursiune în cadrul legal din domeniul rezolvării, prin mediere, a conflictelor de muncă, descrie structurile organizatorice şi modul de funcţionare a acestora şi evaluează aplicarea medierii în domeniul conflictelor de muncă de la apariţia Legii  nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă până în prezent.

Evaluarea funcţionării sistemului de soluţionare prin mediere a conflictelor de muncă, sistem creat în baza Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, a fost realizată cu ajutorul actorilor implicaţi în acest domeniu: organizaţii sindicale şi patronale precum şi autorităţi publice.

Cercetarea s-a bazat atât pe documentare, cât şi pe cercetare de teren. Aceasta a avut o secţiune calitativă constând în 10 interviuri cu reprezentanţii angajatorilor şi grup-focus cu confederaţiile sindicale şi o abordare cantitativă bazată pe chestionar.

Concluziile studiului relevă că :

·         dezvoltarea serviciului de mediere în domeniul conflictelor de muncă presupune completarea cadrului legal, astfel încât acesta să prevadă proceduri clare şi transparente privind calificarea, selecţia şi numirea mediatorilor;

·         încrederea partenerilor sociali în serviciul de mediere presupune ca serviciul de mediere să fie oferit de persoane calificate, independente (neutre şi imparţiale) cu o reputaţie neştirbită;

·         dezvoltarea serviciului de mediere în domeniul conflictelor de muncă presupune ca părţile (angajaţi şi angajatori) să cunoască medierea, principiile acesteia şi nu în ultimul rând, drepturile şi obligaţiile pe care le au pe parcursul procedurii de mediere.

Eficienţa serviciului de mediere ar putea fi substanţial sporită dacă partenerii sociali ar avea dreptul de a alege metoda de soluţionare amiabilă a conflictului de muncă dintre metodele prevăzute de lege – conciliere, mediere şi arbitraj – , în funcţie de propriile nevoi. 

Medierea constituie o metodă de rezolvare a disputelor, un proces structurat, în care o a treia parte, neutră şi imparţială, fără putere de decizie în ceea ce priveşte soluţia rezultată, asistă părţile în vederea găsirii propriilor soluţii şi ajungerii la un acord în beneficiul ambelor părţi prin care să se rezolve disputa..

Principiile de baza ale medierii sunt: caracterul voluntar, acceptul în cunoştinţă de cauză, autodeterminarea, imparţialitatea, neutralitatea şi confidenţialitatea.

Caracterul voluntar - este principiul conform căruia părţile sunt libere să decidă dacă acceptă procesul de mediere şi acordul rezultat. Părţile se pot retrage oricând din procesul de mediere, fără să suporte nici un fel de consecinţe.

Acceptul în cunoştinţă de cauză - este principiul care afirmă dreptul părţilor de a fi informate cu privire la procesul de mediere, înainte de a accepta participarea la mediere sau termenii unui acord rezultat.

Autodeterminarea - este principiul care afirmă dreptul şi capacitatea părţilor de a-şi defini propriile probleme, nevoi şi soluţii.

Imparţialitatea - este principiul care afirmă dreptul părţilor la un proces de mediere corect, fără părtinire.

Neutralitatea -  mediatorul nu are nici o legătură şi nici un conflict de interese faţă de părţi şi faţă de subiectul disputei.

Confidenţialitatea - este principiul care garantează confidenţialitatea informaţiilor primite de mediator de la părţile în dispută.

Medierea mai poartă denumirea de negociere asistată, în care o a treia parte, neutră, imparţială şi acceptată de către părţi – mediatorul – ajută părţile, în cadrul unei întâlniri directe, să ajungă la o soluţie comună, acceptată în beneficiul reciproc. Astfel, medierea face parte din metodele care conduc la o soluţie de tip câştig – câştig, soluţie ce aparţine părţilor, mediatorul neavând autoritate de decizie în privinţa acesteia, rolul său fiind doar de a conduce procesul de mediere.

Dintre avantajele pe care le oferă medierea, ca metodă de soluţionare a disputelor, relevăm faptul că:

·         medierea constituie o procedură informală;

·         medierea este mai puţin costisitoare decât un proces în instanţă;

·         medierea este confidenţială;

·         timpul de rezolvare a disputei este mult redus, faţă de cel al rezolvării în instanţă;

·         medierea este o procedură mai productivă decât procedura judecătorească;

·         şedinţa de mediere poate fi programată în funcţie de timpul şi programul părţilor.

Ca metodă de rezolvare a disputelor, în care părţile negociază fiind asistate de un mediator, în vederea găsirii unei soluţii reciproc avantajoase, medierea şi-a găsit, în mod natural, locul de aplicare şi s-a dovedit utilă în multe tipuri de dispute ca, spre exemplu, în relaţiile de familie, la locul de muncă, în conflictele de muncă, în disputele purtate în domeniul afacerilor şi finanţelor, în relaţiile de vecinătate etc.

Medierea se poate aplica în dispute interpersonale (la nivel individual), în dispute care se manifestă în cadrul unui grup de persoane sau în cel al unei organizaţii, precum şi în dispute ale diferitelor grupuri de persoane.

Utilitatea medierii şi avantajele sale au condus la aplicarea medierii şi în cadrul programelor publice, în care autorităţile au susţinut introducerea medierii ca metodă de soluţionare a disputelor. Astfel de programe publice au ca scop soluţionarea disputelor din comunitate, din şcoli etc., domenii în care există un interes general de prevenire şi de stingere a conflictelor, în beneficiul unei comunităţi si al societăţii, în general.

Medierea şi-a găsit aplicabilitatea şi în relaţie cu sistemul judiciar. Astfel, părţile unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată, la recomandarea judecătorului sau din proprie iniţiativă, pot apela la mediere, în vederea rezolvării amiabile a disputei. De regulă, în acest caz, există o serie de proceduri speciale care prevăd cum să se intervină pe parcursul procedurilor judiciare pentru soluţionarea prin mediere a disputelor .

Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator

Legea nr. 192/2006 este prima reglementare din România care stabileşte cadrul legal de aplicare a medierii în relaţie cu sistemul judiciar.

Legea prevede ca principiu dreptul părţilor de a apela la mediere atât înainte de declanşarea unui proces în instanţă, cât şi după declanşarea acestuia.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare prin mediere a unui conflict aflat pe rolul instanţelor de judecată, Legea reglementează acest subiect în Secţiunea a V-a a celui de-al cincilea capitol. Astfel, se prevede că medierea poate avea loc la iniţiativa părţilor sau la recomandarea instanţei, părţile putând soluţiona, prin mediere, numai o parte sau toate problemele care fac obiectul litigiului.

Pe durata desfăşurării medierii, dar nu mai mult de 3 luni, cursul perimării cererii de chemare în judecată este suspendat.

În concluzie, relevăm faptul că Legea privind medierea şi organizarea profesiei de mediator reprezintă un suport legal eficient pentru dezvoltarea aplicării medierii în România şi un reper pentru reglementări viitoare ale  medierii pe domenii de aplicare.

În prezent, soluţionarea prin mediere a conflictelor de muncă este reglementată prin Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010. Aceste prevederi legale reprezintă dispoziţii legale speciale pentru materia rezolvării, prin mediere, a conflictelor de muncă.

Cadrul legal menţionat se completează cu dispoziţiile Legii nr.192/2006 privind medierea şi profesia de mediator, care reprezintă legea generală în materie.

Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă face o clasificare a conflictelor de muncă în două mari categorii:conflictele de interese şi conflictele de muncă.

·         în cazul conflictelor de interese, modalităţile de soluţionare prevăzute de lege sunt: concilierea (etapă obligatorie),  medierea şi arbitrajul(facultativ). Drept consecinţă, medierea constituie o metodă de soluţionare a conflictelor de interese cu caracter facultativ, care decurge din caracterul voluntar al medierii, conform căruia părţile sunt libere să decidă dacă acceptă procesul de mediere şi acordul rezultat.

·         în cazul conflictelor de drepturi, legea face referire la procedura specială de soluţionare prin apelarea la justiţie (soluţionare prin hotărâre judecătorească).