CRIMINALITATEA DIN PERSPECTIVA NORMATIVULUI PENAL

Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit printr-o serie de trasaturi specifice, care se regasesc in majoritatea sistemelor legislative si anume:

a)      reprezinta o fapta, o actiune (inactiune) cu caracter ilicit, imoral, ilegitim, ilegal, prin care sunt violate si prejudiciate anumite valori si relatii sociale;

b)      aceasta fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat, constient si responsabil (cu alte cuvinte, are raspundere penala);

c)      fapta respectiva este incriminata  si sactionata de legea penala.

Reprezentand o institutie de baza a dreptului penal, delictul este o fapta antisociala, ilicita, care lezeaza o serie de valori si relatii sociale, fapta imputabila anumitor persoane si constitutiva de efecte juridice, adica de raspundere penala.Pentru acest motiv, numai  in prezenta unei anumite fapte, considerata ilicita sau ilegala, norma prevede sactionarea persoanei vinovate. Pentru a exista deci, raspundere penala, trebuie sa existe, in primul rand, o fapta antisociala reala, savarsita de o anumita persoana care este responsabila, iar in al doilea rand, fapta respectiva trebuie incriminata de legea penala. Inexistenta uneia sau a mai multora dintre aceste trasaturi (ilicitatea, vinovatia, incriminarea) conduce, practic la inexistenta delictului sau crimei ca atare.

 Principiul legalitatii delictului si sanctiunii (“nullum crimen sine lege”, “nulla poena sine lege”) este inscris la loc de frunte in marea majoritate a legislatiilor penale moderne, reprezentand suprema garantie a respectarii drepturilor si libertatilor individuale. Din nefericire, acest principiu a fost neglijat sau ignorat de unele sisteme penale totalitariste si inlocuit cu principiul “analogiei” delictului, ceea ce a condus la comiterea unor abuzuri judiciare impotriva unor persoane nevinovate.

Definirea si circumscrierea delictului prin cele trei trasaturi mentionate au nu numai o importanta teoritica generala,cat si una practica, permitand:

   a) includerea, in categoria delictelor si crimelor, numai acelor actiuni si fapte care intrunesc comulativ aceste trasaturi (de pilda, nu reprezinta delict fapta comisa de un individ, care este lipsit de discernamant sau de raspundere penala, sau savarsirea unei fapte care, desi este imorala, nu este incriminata de legea penala);             

  b) delimitarea delictelor si crimelor de alte abateri sau incalcari al normelor de drept, care nu afecteaza insa ordinea sociala si normativa si nu pericliteaza viata si securitatea indivizilor, grupurilor, institutiilor (cum sunt, de pilda, contraventiile, delictele civile,abaterile disciplinare sau administrative, fata de care sunt adoptate sanctiuni civile, disciplinare, financiare, contraventionale etc.).

      

Spre deosebire de alte sisteme penale, Codul penal roman elaborat in 1969 si aflat inca in vigoare, cu unele modificari facute in special dupa 1990, nu utilizeaza notiunea de delict sau crima, ci pe cea de infractiune.

Clasificarea faptelor antisociale in delicte, si crime se face, in functie de doua criterii:

            a) cel al gravitatii, tinandu-se cont de valoarea pagubei produse, valoarea obiectului lezat, felul si modalitatea de comitere a faptei etc.;   

b) cel al sanctiunii aplicate. Pe aceasta baza, in unele sistemepenale, actiunile ilicite indreptate impotriva sigurantei statului, vietii persoanelor, sau impotriva unor bunuri si valori deosebite, care au produs efecte grave sau sunt comise prin violenta, cruzime, frauda si coruptie sunt considerate crime, in timp ce faptele comise impotriva unor valori si bunuri mai putin importante, din neglijenta sau culpa sunt incriminate ca delicte.

Prin utilizarea celui de al doilea criteriu, cel al sanctiunii (pedepsei), faptele pentru care se aplica pedepse criminale sunt crime, in timp ce cele sanctionate corectional sunt delicte.

Tot in functie de gravitatea si intensitatea sanctiunii aplicate, intr-o serie de sisteme penale se face distinctie intre:

            a) delicte sau crime politice, considerate ca deosebit de grave, cum sunt cele care violeaza ordinea sociala, normatica, siguranta statului si institutiilor sale fundamentale ;

            b) delicte sau crime de drept comun, indreptate contra proprietatii, familiei, bunelor moravuri etc.

Recunoasterea unor diferente intre cele doua tipuri de delicte – politice si de drept comun – se concretizeaza in existenta,in mai multe legislatii, a unui sistem special de sanctiuni pentru delicte politice (asa numitele pedepse politice), teoretic, mai bland decat sistemul sanctiunilor aplicate delictelor de drept comun.

Sistemul nostru penal nu recunoaste nici diferentierea actelor antisociale cu caracter penal in delicte si crime, si nici subimpartirea acestora in delicte politice si delicte de drept comun.

Prin articolul 17 din Codul penal, infractiunea este definita ca o “fapta care prezinta pericol social,savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala”.                                                                                  

Prima trasatura,aceea de pericol social, se refera la aspectul material, obiectiv al infractiunii; a doua priveste aspectul moral sau subiectiv al infractiunii, iar a treia include aspectul legal al infractiunii.                                                                          

Criteriul “pericolului social” avand o puternica incarcatura ideologica si de clasa trebuie abandonat,urmand a fi adoptate noi criterii democratice,legitime si umaniste, in functie de care vor fi dezincriminate unele fapte “periculoase” (cum ar fi de pilda, avortul-deja dezincriminat, cersetoria, vagabondajul, chiar prostitutia si homosexualitatea etc.) si incriminate, in schimb, acele fapte care violeaza valori si relatii sociale importante (cum ar fi, de pilda, coruptia, frauda bancara, evaziunea fiscala, crima organizata etc.).

De asemenea, in functie de exigentele prevenirii criminalitatii din tara noastra, anumite fapte savarsite cu violenta (omor, viol, talharie), prin frauda si coruptie vor trebui considerate drept crime, in timp ce altele trebuie sa fie considerate delicte.

Tot astfel, este necesara o departajare a delictelor si crimelor in: politice si de drept comun, tratamentul de executare a sanctiunilor pentru delictele politice urmand  a fi mai moderat, comparativ cu cel aplicat delictelor de drept comun.

Factorii si elementele delictului (crimei)

Fundamentand trasaturile constitutive ale notiunii de delict sau crima, juristii recunosc faptul ca el reprezinta, in primul rand, un fenomen social, fiind estimat in functie de valorile si normele sociale de conduita pe care le violeaza. Totodata, delictul dobandeste o conotatie juridica prin consecintele sale prevazute de norma penala.

Ca fapta antisociala, comisa in societate, crima presupune actiunea (inactiunea) unei persoane, care atenteaza (cu discernamant si vinovatie) la anumite valori si relatii sociale ce sunt protejate de normele de drept penal. Plecand de la aceasta constatare, in doctrina dreptului penal se considera ca orice delict include patru elemente sau factori: obiectul si subiectul delictului, latura obiectiva si latura subiectiva a delictului.

Dintre acestia, obiectul si subiectul reprezinta factorii (sau conditiile) delictului, in timp ce latura obiectiva si cea subiectiva alcatuiesc elementele delictului. Pentru ca o anumita fapta sa constituie, de pilda, delictul de furt sau talharie, ea trebuie sa intruneasca cumulativ aceste elemente si conditii, adica: sa fie o fapta ilicita prin care este lezat (furat, distrus, sustrat etc.) un anumit bun (obiect), de catre o persoana responsabila,  prin care se produc consecinte negative (pierderea sau distrugerea bunului).

Dimpotriva, nu constituie delictul de furt sau talharie fapta unei persoane lipsite de discernamant sau iresponsabila (elementul subiectiv) ori disparitia unui bun, in absenta unei actiuni desfasurate de o anumita persoana (latura obiectiva).

Obiectul delictului se refera la valorile si relatiile sociale care sunt violate sau lezate printr-o actiune ilegala sau ilicita. Pentru a preveni violarea acestora si sanctionarea celor vinovati, normele dreptului penal protejeaza cele mai importante si reprezentative valori sociale recunoscute intr-o anumita societate.

Uneori, aceste valori sunt bineintelese, alteori sunt explicite; cateodata, ele apar sub forma unor clasificari operate de legiuitor (valori intelectuale, politice, economice, estetice, religioase etc.), in timp ce, in unele legislatii, ele sunt concretizate si explicitate (cum ar fi, de pilda, viata, sanatatea si demnitatea persoanei, libertatea si frumusetea, proprietatea,  familia, siguranta statului si institutiilor democratice etc.).

Ocrotind aceste valori, normele penale protejeaza de fapt, desfasurarea normala a relatiilor sociale dintr-o anumita societate, prin asigurarea si garantarea reciprotatii drepturilor si obligatiilor dintre indivizi, grupur, institutii de stat, relatii si drepturi intemeiate pe incredere, respect si cooperare. De aceea, orice delict sau crima violeaza, in ultima instanta, anumite drepturi (asteptari) apartinand fie indivizilor (ca persoane fizice), fie statului (in calitate de persoana juridica), fie institutiilor sociale (ca persoane juridice). De pilda, in cazul delictului de furt, sunt lezate si prejudiciate relatiile (valorile) sociale referitoare la patrimoniu in general, la dreptul de proprietate, in special.Tot astfel, prin delictul de abuz de incredere (contra avutului public sau particular), sunt prejudiciate relatiile sociale referitoare la increderea si cooperarea dintre indivizi si institutii care-si asuma drepturi si obligatii reciproce privind dreptul de proprietate.

Subiectul delictului este fie o persoana care comite actiunea ilicita (subiect activ), fie persoana care sufera consecintele negative ale acestei actiuni (subiect pasiv).Subiect activ al interactiunii poate fi o persoana fizica ( un individ),cat si o persoana juridica.

Legislatia noastra penala considera ca numai persoanele  fizice pot fi subiecte active, nerecunoscand, asa cum se intampla in alte legislatii, calitatea de subiect activ  si persoanelor juridice care pot comite delicte in anumite imprejurari (si fata de care se adopta  anumite tipuri de sanctiuni, constand de pilda, din dizolvarea societatii sau bancii frauduloase, confiscarea bunurilor, inchiderea localului etc.).

O persoana intruneste calitatea de subiect activ al delictului numai daca indeplineste trei conditii:

a) sa aiba o anumita varsta (care difera sensibil in diferite sisteme penale);

b) sa fie responsabila (ceea ce exclude persoanele iresponsabile sau lipsite de discernamant);

c) sa dispuna de libertatea de gandire (hotarare) si actiune.

Subiectul pasiv al delictului, care poate fi orice persoana fizica sau juridica, este acela care sufera de pe urma actiunii ilicite, avand dreptul la restituiri materiale si morale, in functie de intensitatea si gravitatea prejudiciului cauzat prin infractiune.              

Latura obiectiva – reprezinta elementul cel mai important care defineste structura unui delict, fiind constituit dintr-o serie de aspecte ce vizeaza: actiunea (inactiunea) delincventa, consecintele antisociale produse, raportul cauzal dintre actiunea ilicita si consecintele negative, precum si alti indicatori referitori la timpul si locul delictului, modalitatile de comitere, mijloacele utilizate etc.

Prin actiunea delincventa, sunt violate o serie de norme juridice cu caracter prohibitiv, care interzic savarsirea anumitor acte si fapte (a nu ucide, a nu fura, a nu insela s.a.), in timp ce prin inactiune (omisiune) sunt incalcate norme care stipuleaza in mod expres comiterea anumitor actiuni.

Consecintele si urmarile sociale ale faptei delincvente constau in producerea unor pagube si prejudicii materiale si morale diferitelor persoane, institutii si organizatii (moartea victimei, distrugerea bunului, lezarea demnitatii persoanei etc.).

Relatia cauzala dintre actiunea delincventa si consecintele sociale periculoase constituie, dupa opinia multor penalisti, aspectul cel mai important, intrucat numai pe baza stabilirii si dovedirii lui concrete instantele judiciare apreciaza existenta si gravitatea delictelor.

Raportul cauzal trebuie circumscris doar la actiunea (inactiunea) delincventa care a povocat prejudiciul si la efectele acesteia asupra relatiilor si valorilor lezate. Uneori stabilirea raportului cauzal este extrem de dificila, intrucat, in realitate, nu exista, decat in anumite situatii, o legatura directa, vizibila de la fapta la efect. Practica judiciara releva numeroase situatii in care:

            a) o singura actiune delincventa produce mai multe efecte;

b) mai multe actiuni delincvente genereaza un singur efect;

c) mai multe actiuni determina mai multe efecte. 

  

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ZONEI METROPOLITANE CONSTANŢA

1. Viziunea de dezvoltare a Polului de Creştere – Zona Metropolitană Constanţa

Viziunea de dezvoltare a Polului Naţional de Creştere - Constanţa are în vedere impunerea Zonei Metropolitane Constanţa ca un centru multifuncţional competitiv al României şi principalul polarizator economic în regiunea Mării Negre, avându-se în vedere totodată dezvoltarea durabilă a întregii zone şi reducerea discrepanţelor actuale de dezvoltare dintre cele 14 localităţi care compun polul de creştere.

2. Obiective strategice*

-        Dezvoltarea infrastructurii de transport şi creşterea gradului de accesibilitate atât în interiorul, cât şi în exteriorul localităţilor

-        Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii publice

-        Îmbunătăţirea serviciilor publice şi dezvoltarea infrastructurii de bază care deserveşte furnizarea acestora

-        Dezvoltarea şi promovarea turismului

-        Îmbunătăţirea serviciilor de protecţie şi asistenţă socială şi a serviciilor de sănătate publică şi reabilitarea infrastructurii aferente

-        Încurajarea sectorului terţiar şi a acelor activităţi economice care generează valoare adăugată mare

-        Dezvoltarea resurselor umane, creşterea ratei de ocupare în meserii şi profesii de înaltă specializare şi combaterea excluziunii sociale şi a dezechilibrelor sociale

-        Încurajarea şi promovarea educaţiei şi cercetării, a culturii şi artei

-        Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi ordine publică

-        Protecţia mediului înconjurător şi creşterea suprafeţelor de spaţii verzi

3. Politici şi programe (politicile şi programele de dezvoltare sunt prezentate pe sectoare corespunzătoare axelor prioritare ale POR şi POS-urilor coordonate de MDLPL, MT, MMFSS, MMDD, MEF, MIRA, MAPDR)

Construcţie, reabilitare şi renovare a infrastructurii locale (politici programe corelate cu axele Programului Operaţional Regional)

Politici şi programe privind îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale

o Construcţia şi amenajarea şoselelor/drumurilor de centură şi a variantelor de ocolire a localităţilor şi a principalelor zone rezidenţiale şi turistice

o Reabilitarea şi modernizarea drumurilor interurbane judeţene şi comunale din interiorul Zonei Metropolitane Constanţa

o Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri din interiorul celor 14 localităţi care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanţa

Politici şi programe privind îmbunătăţirea şi reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane

o Reabilitarea şi modernizarea zonelor centrale ale celor 14 localităţi care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanţa

o Reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public

o Construirea/Amenajarea/Modernizarea unor terenuri de sport şi a unor spaţii de joacă pentru copii în toate localităţile care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanţa

o Construirea unor parcări supraterane şi amenajarea unor noi locuri de parcare în zonele centrale ale localităţilor, în zonele comerciale aglomerate şi în staţiunile turistice din Zona Metropolitană Constanţa

o Amenajarea terenurilor degradate şi/ sau neutilizate şi pregătirea lor pentru construcţia de locuinţe sociale şi locuinţe ieftine destinate tinerilor şi altor categorii sociale defavorizate

o Construirea de staţii pentru autobuze, tramvaie şi troleibuze şi/sau modernizarea celor existente

o Realizarea şi implementarea unui sistem de supraveghere video a principalelor spaţii publice şi obiective de interes public

Politici şi programe privind reabilitarea /modernizarea /echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate

o Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa

o Construcţia şi dotarea corespunzătoare a Spitalului Regional de Urgenţă

o Reabilitarea, modernizarea şi dotarea centrelor de ambulatoriu din Zona Metropolitană Constanţa

o Reabilitarea, modernizarea şi dotarea centrelor/sanatoriilor de tratament, refacere şi recuperare din Zona Metropolitană Constanţa

Politici şi programe privind reabilitarea /modernizarea /dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale

o Reabilitarea, modernizarea şi dotarea centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice situate în Zona Metropolitană Constanţa

o Reabilitarea, modernizarea şi dotarea centrelor rezidenţiale pentru minori situate în Zona Metropolitană Constanţa

o Reabilitarea centrelor de zi destinate asistenţei diverselor categorii de persoane defavorizate (persoane vârstnice, persoane abuzate, persoane fără domiciliu etc.), inclusiv îmbunătăţirea şi diversificarea programelor de asistenţă şi protecţie socială destinate acestor categorii de persoane defavorizate

Politici şi programe privind îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

o Modernizarea şi dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Constanţa

o Îmbunătăţirea şi modernizarea bazei materiale care deserveşte serviciile de protecţie civilă şi crearea unui centru unic de comandă a acestui tip de servicii la nivelul Zonei Metropolitane Constanţa

Politici şi programe privind reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă

o Continuarea programului de reabilitare, modernizare şi dotare a unităţilor de învăţământ din Zona Metropolitană Constanţa

o Modernizarea şi extinderea campusurilor universitare

Politici şi programe privind restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea /modernizarea infrastructurilor conexe în scopul promovării turismului

o Reabilitarea patrimoniului arhitectonic şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic din Zona Metropolitană Constanţa

Politici şi programe privind crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii specifice de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice

o Reabilitarea spaţiilor publice şi a căilor de acces din interiorul staţiunilor turistice

o Dezvoltarea infrastructurii specifice care deserveşte activităţile din domeniul turismului nautic şi de croazieră

CONSTITUIREA ŞI EVOLUTIA COMUNITÃŢILOR EUROPENE

- 9 mai 1950                            Declaraţia Schumann

- 18 aprilie 1951                     Semnarea la Paris a Tratatului C.E.C.O.

- 27 mai 1952                          Semnarea la Paris a Tratatului Comunităţii

                                                Europene  de  Apărare (C.E.A.)

- 27 iulie1952                          Intrarea în vigoare a Tratatului C.E.C.O.          

- 10 februarie 1953                Intrarea în vigoare a pieţei comune a cărbunelui

- 1 mai 1953                            Intrarea în vigoare a pieţei comune a oţelului

- 30 august 1954                     Refuzul Parlamentului francez de ratificare a  Tratatului C.E.A.

- 25 martie 1957                     Semnarea la Roma a Tratatelor C.E.E. şi C.E.E.A.

- 1 ianuarie 1958                    Intrarea în vigoare a Tratatelor C.E.E. şi C.E.E.A.

- 8 iunie 1959                          Cererea de aderare a Greciei

- 4 ianuarie 1960                    Constituirea la Stockholm a Asociaţiei Europene    a Liberului Schimb ( A.E.L.S. ) de către Austria, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie,  Norvegia, Portugalia şi Suedia

-3 mai 1960                             Intrarea în vigoare a Acordului A.E.L.S.

- 9 iulie 1961                           Acordul de asociere cu Grecia

- 31 iulie 1961                         Cererea de aderare a Irlandei

- 9 august 1961                       Cererea de aderare a Marii Britanii

-  10 august 1961                    Cererea de aderare a Danemarcei

- 8-9 noiembrie 1961              Deschiderea oficială la Bruxelles a negocierilor între Marea Britanie şi C.E.E.

- 30 martie 1962                     Adunarea parlamentară decide să se numească Parlamentul European

- 30 aprilie 1962                     Cererea de aderare a Norvegiei

- 14 ianuarie 1963                  Întreruperea negocierilor de aderare cu Marea Britanie

- 20 iulie 1963                         Semnarea primei convenţii de la Yaoundé

- 12 septembrie 1963             Cererea de aderare a Turciei

- 8 aprilie 1965                       Semnarea Tratatului de la Bruxelles privind fuziunea executivelor celor trei Comunităţi

- 6 iulie 1965                           Reuniunea Consiliului, la care Franţa adoptă politica “scaunului gol”

- 28-29 ianuarie 1966             Adoptarea Compromisului de la Luxemburg şi reocuparea locului în Consiliu de către Franţa

- 11 mai 1967                          Noi cereri de aderare ale Marii Britanii, Irlandei şi  Danemarcei

- 1 iulie 1967                           Intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune

- 24 iulie 1967                         Noua cerere de aderare a Norvegiei

- 1 iulie 1968                           Intră în vigoare Uniunea vamală

- 1-2 decembrie 1969             Întâlnirea de la Haga a şefilor de state şi guverne în  care. Pompidou ridică veto-ul referitor la adera­rea Marii Britanii la Comunităţi

- 21-22 aprilie 1970                Acord cu privire la adoptarea unui sistem de resurse proprii pentru finanţarea Comunităţilor

- 17 octombrie 1970               Raportul Werner privind Uniunea Economică şi Monetară

- 22 ianuarie 1972                  Semnarea la Bruxelles a Tratatelor de aderare la Comunităţi a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii şi Norvegiei

- 25 septembrie 1972             Respingerea prin referendum  (53,5%) a aderării Norvegiei la Comunităţi

- 2 octombrie 1972                 Referendum în Danemarca prin care se aprobă aderarea  la Comunităţi

- 1 ianuarie 1973                    Intrarea în vigoare a Tratatelor de aderare a Danemarcei,  Irlandei şi Marii Britanii

- 9-10 decembrie 1974           Instituirea Consiliului European la întâlnirea de la   Paris a şefilor de state şi guverne

- 28 februarie 1975                Semnarea primei Convenţii de la Lomé

- 10-11 martie 1975                Prima şedinţă a Consiliului European (Dublin)

- 20 septembrie 1976             Acord realizat la Bruxelles privind alegerea Parlamentului prin vot universal

- 27 martie 1977                     Cererea de aderare a Portugaliei

- 28 iulie 1977                         Cererea de aderare a Spaniei

- 13 martie 1979                     Intrarea în vigoare a Sistemului Monetar European.

Crearea E.C.U. (European Currency Unit)

- 7 –10 iunie 1979                   Prima alegere a Parlemntului European prin vot universal  direct

- 31 octombrie 1979               Semnarea celei de-a doua Convenţii de la Lomé

- 1 ianuarie 1981                    Intrarea în vigoare a Acordului de aderare a Greciei la la Comunităţile europene

- 23 februarie 1982                Referendum prin care Groenlanda, intrată în Comunităţi  ca parte a Danemarcei, optează pentru retragere

- 14 februarie 1984                Parlamentul European adoptă proiectul de tratat privind Uniunea Europeană la iniţiativa lui A. Spinelli

- 8 decembrie 1984                Semnarea Convenţiei Lomé III

- 14 iunie 1985                        Semnarea Acordului de la Schengen între Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg, privind libera circulaţie a  persoanelor

- 12 iunie 1985                        Semnarea Tratatelor de aderare la Comu­ni­tăţi a Spaniei şi Portugaliei

- 1 ianuarie 1986                    Intrarea Spaniei şi Portugaliei în Comunităţi

- 17-18 februarie 1986           Semnarea la Luxemburg a Actului Unic European

- 1 iulie 1987                           Intrarea în vigoare a Actului Unic European

- 9 noiembrie 1989                 Cererea de aderare la Comunităţi a Austriei

- 9 noiembrie 1989                 Căderea zidului Berlinului

- 15 decembrie 1989              Semnarea Convenţiei Lome  IV

-  19 iunie 1990                      Semnarea Convenţiei de aplicare a Acordului de   la Schengen de către    cele 5 state

- 1 iulie 1990                          Crearea uniunii monetare între R.F.G. şi R.D.G. Integrarea R.D.G. în    Comunităţile europene

- 3 octombrie 1990                Unificarea Germaniei

- 27 noiembrie 1990              Aderarea Italiei la Acordul Schengen

- 28 aprilie 1991                     Aderarea Spaniei şi Portugaliei la Acordul Schengen

- 1 iulie 1991                           Cererea de aderare a Suediei la Comunităţi

- 21 octombrie 1991               Semnarea  Acordului privind crearea Spaţiului

Economic European (S.E.E.)  între Comunităţile  Europene şi   A.E.L.S.

- 9 / 10 decembrie 1991         Reuniunea Consiliului European de la Maastricht la care se aprobă proiectul tratatului privind Uniunea Europeană

- 7 februarie 1992                  Semnarea la Maastricht a Tratatului privind Uniunea Europeană

- 18 martie 1992                     Cererea de aderare a Finlandei la Comunităţi

- 20 mai 1992                          Cererea de aderare a Elveţiei la Comunităţi

- Iunie 1992                            Referendum cu rezultat negativ în Dane­marca privind Tratatul de la Maastricht

- 6 noiembrie 1992                Aderarea Greciei la Acordul Schengen

- 1 ianuarie 1993                   Intrarea în vigoare a Pieţei unice, privind libera  circulaţie a persoanelor, serviciilor, capitalurilor şi mărfurilor

- 2 martie 1993                      Intrarea în vigoare a Acordului Schengen pentru primele 5 state semnatare

- 18 mai 1993                         Aprobarea printr-un al doilea referendum a Tratatului de la Maastricht de către Danemarca

- 1 noiembrie 1993                 Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht

- 1 ianuarie 1994                    Intrarea în vigoare a Acordului privind crearea S.E.E.   între U.E. şi cinci dintre cele şapte state membre  A.E.L.S.(Austria, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia )

- 31 martie 1994                     Cererea de aderare a Ungariei la Uniunea Europeană

- 5 aprilie 1994                       Cererea de aderare a Poloniei la Uniunea Europeană

- 12 iunie 1994                        Referendum pozitiv în Austria privind aderarea la U.E.

- 9 –10 decembrie 1994         Reuniunea Consiliului European de la Essen, care decide extinderea viitoare a U.E. prin primirea Bulgariei, Cehiei, Poloniei, României, Sloveniei şi Ungariei

- 1 ianuarie 1995                    Aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei la Uniunea Europeană

- 1 februarie 1995                  Intrarea în vigoare a Acordului de asociere a României  la U.E.

- 28 aprilie1995                      Aderarea Austriei la Acordul Schengen

- 22 iunie 1995                        Cererea României de aderare la U.E.

- 27 iunie 1995                        Cererea de aderare a Slovaciei

- 1 iulie 1995                           Intrarea în vigoare a Acordului de la Schengen

- 13 octombrie 1995               Cererea de aderare a Letoniei

- 24 noiembrie 1995               Cererea de aderare a Estoniei

- 8 decembrie 1995                Cererea de aderare a Lituaniei

- 14 decembrie 1995              Cererea de aderare a Bulgariei

- 17 ianuarie 1996                  Cererea de aderare a Cehiei

- 10 iunie 1996                        Cererea de aderare a Sloveniei

- 19 decembrie 1996              Aderarea Danemarcei, Finlandei şi Suediei la Acordul Schengen

- 2 octombrie 1997                 Semnarea Tratatului de la Amsterdam

- 1 mai 1999                            Intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam

-10–11-decembrie1999          Reuniunea Consiliului de la Helsinki, care a decis începerea negocierilor cu o serie de state central şi est europene, printre care şi cu România

-9–11 decembrie 2000           Reuniunea Consiliului de la Nisa care a decis reformarea instituţiilor U.E.

1 ianuarie 2001                      Grecia devine cel de-al 12-lea stat membru al U.E.

26  februarie 2001                 Semnarea Tratatului de la Nisa

14-15 decembrie 2001           Are loc reuniunea Consiliului european de la Laeken (Belgia) care decide convocarea unei Convenţii privind viitorul Europei.

1 ian. 2002                              Monedele şi bancnotele EURO intră în circulaţie în 12 state participante la zona euro(Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania cu excepţia Marii Britanii, Danemarcei şi suediei).

28 februarie 2002                  La Bruxelles are loc sesiunea inaugurală a Convenţiei privind Viitorul Europei. Monele naţionale sunt retrase de pe piaţă în zona euro.

1 martie 2002                         Lansarea Convenţiei privind Viitorul Europei.

23 iulie 2002                           Expirarea tratatului CECO.

1 februarie 2003                    Intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa.

1 mai 2004                             "Marea extindere" - Admiterea în Uniunea Europeană a 10 ţări (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria). 

29 octombrie 2004    La Roma a fost semnată Constituţia Europeană, ratificată de Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania. Constituţia, care trebuia să intre în  vigoare la 1 noiembrie 2006, a fost respinsă în cadrul referendumurilor din Franţa şi Olanda. Pentru a ieşi din impas, Comisia Europeana a propus să fie modificat Tratatul privind Uniunea Europeană, în vigoare la etapa actuală, textul respectiv căpătînd denumirea de Tratatul de la Lisabona.

 

25 aprilie 2005                       Semnarea la Luxemburg a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei.

29 mai 2005                           Franţa respinge prin referendum Tratatul privind Constituţia europeană.

1 iunie 2005                           Olanda respinge prin referendum Tratatul privind Constituţia europeană.

3 octombrie 2005                   Inceperea negocierilor de aderare cu Croaţia şi Turcia.

1 ianuarie 2007                      Aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana