Condiţiile cerute
pentru exerciţiul acţiunii civile respectiv pentru punerea in miscare a tuturor
formelor procedurale ce intră in conţinutul acţiunii civile (cererea de chemare
in judecată, căile de atac etc.) sunt următoarele:
- afirmarea unui
drept subiectiv civil ce se cere protejat;
- interesul urmărit
prin punerea in miscare a acţiunii;
- capacitatea
procesuală;
- calitatea
procesuală.
1. Dreptul
Pornind de la
corelaţia dintre acţiunea civilă si dreptul subiectiv civil, pentru punerea in
miscare a acţiunii civile se cere in primul rand existenţa unui drept subiectiv
ce se cere protejat, ori a unui interes legitim care nu se poate realiza decat
pe calea justiţiei.
Condiţii ce se cer
a fi indeplinite de dreptul subiectiv civil pentru a se bucura de protecţie
juridică:
1. să fie
recunoscut si ocrotit de lege;
2. să fie exercitat
conform scopului recunoscut de lege (art.3 alin.2 Decretul nr. 31/1954);
3. să fie exercitat
cu bună-credinţă, adică să nu fie exercitat abuziv;
4. să fie actual,
adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
In cazul
drepturilor afectate de un termen sau condiţie suspensivă, creditorul poate
cere măsuri de asigurare sau conservare, ori poate cere asigurarea dovezilor.
In ipoteza in care dreptul nu este actual, cererea va fi respinsă ca prematură,
insă reclamantul va putea introduce o nouă cerere la implinirea termenului sau
condiţiei. Acţiunea nu poate fi respinsă dacă paratul nu a invocat excepţia
prematurităţii, in cazul in care dreptul era afectat de termen si a acceptat
discuţia asupra fondului. In litigiile comerciale, excepţia prematurităţii se
ridică chiar si din oficiu dacă nu sunt indeplinite dispoziţiile prevăzute de
art.7201C.proc.civ. privind incercarea de rezolvare pe cale amiabilă a
litigiului, incercare ce cade in sarcina reclamantului.
In cazul in care se
constată că nu sunt indeplinite aceste condiţii sau că reclamantul nu justifică
un drept subiectiv, cererea va fi respinsă.
2. Interesul
Interesul
reprezintă folosul practic pe care o parte il urmăreste punand in miscare
procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce se cere
protejat.
Interesul poate fi
: material sau moral după cum se urmăreste obţinerea unui folos patrimonial sau
a unei satisfacţii morale.
Interesul moral nu
se confundă cu prejudiciul moral si nici cu reparaţia materială a daunelor
morale.
Această condiţie
trebuie să existe nu numai la punerea in miscare a acţiunii civile prin
introducerea cererii de chemare in judecată, ci ea trebuie indeplinită in
legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii
(judecata in fond, căile de atac, executarea silită).
Interesul trebuie
să indeplinească următoarele condiţii:
1. să fie legitim,
adică să nu vină in contradicţie cu legea sau cu normele morale;
2. să fie născut si
actual, in sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune s-ar expune
unui prejudiciu;
3. să fie personal
in sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma
procedurală . De la această cerinţă există anumite derogări in cazurile in care
legea recunoaste legitimare procesuală activă si altor persoane sau organe,
precum procurorul, autoritatea tutelară, etc.
Lipsa interesului
in exercitarea acţiunii poate fi invocată prin intermediul unei excepţii de
fond si peremtorii. In cazul in care instanţa constată că acţiunea este lipsită
de interes sau că interesul nu indeplineste condiţiile menţionate, o va
respinge. Excepţia lipsei de interes poate fi invocată si de procuror sau de
instanţă din oficiu.
3. Capacitatea
procesuală si sancţiunea lipsei capacităţii procesuale
Capacitatea
procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a capacităţii civile.
In dreptul civil,
capacitatea civilă este acea parte a capacităţii juridice a persoanei care
constă in aptitudinea acesteia de a avea si de a-si exercita drepturile
subiective civile si de a avea si de a-si asuma obligaţii civile prin incheierea
de acte juridice civile.
Capacitatea
procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a dobandi si exercita
drepturi si de a-si asuma obligaţii, in plan procesual pentru a valorifica in
justiţie dreptul sau interesul in legătură cu care s-a născut litigiul.
Capacitatea procesuală se analizează sub două aspecte, respectiv capacitatea
procesuală de folosinţă si capacitatea procesuală de exerciţiu.
3.1 Capacitatea procesuală de folosinţă
Capacitatea procesuală
de folosinţă reprezintă acea parte a capacităţii procesuale care constă in
aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligaţii procesual civile.
In cazul
persoanelor fizice capacitatea de folosinţă incepe la nastere si incetează la moarte.(art.7
din Decretul 31/1954) . In anumite situaţii expreprevăzute de lege capacitatea
de folosinţă a persoanei fizice poate fi ingrădită.
Ingradirile aduse
capacităţii de folosinţă inseamnă, implicit, incapacitate transpusă pe plan
procesual in sensul că persoana respectivă nu poate figura ca parte in proces,
in limitele ingrădirii.
In cazul
persoanelor juridice capacitatea de folosinţă se dobandeste fie la data
inregistrării, fie la data actului de dispoziţie care le infiinţează, fie de la
data recunoasterii ori autorizării infiinţării lor. Capacitatea de folosinţă a persoanelor
juridice incetează la data incetării persoanei juridice ca urmare a comasării,
divizării totale sau dizolvării. In cazul persoanelor juridice capacitatea de
folosinţă este guvernată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a
persoanei juridice (art. 34 Decretul. 31/1954 :”persoana juridică nu poate avea
decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de
înfiinţare sau statut”).
Potrivit art. 41
C.proc.civ.:”Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi
parte în judecată. Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate
juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere"
.
Lipsa capacităţii
procesuale de folosinţă (legitimatio ad processum) se invocă pe cale de
excepţie (excepţie de fond, peremptorie, absolută) de către oricare dintre
părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, in tot cursul procesului.
Intrucat partea nu are folosinţa unui anumit drept subiectiv civil, inseamnă că
cererea va fi respinsă ca si cand dreptul lipseste, deci, ca nefondată.
3.2.
Capacitatea procesuală de exerciţiu
Prin capacitate
procesuală de exerciţiu se inţelege acea parte a capacităţii procesuale care
constă in aptitudinea unei persoane care are folosinţa unui drept, de a
valorifica singură acest drept in justiţie exercitand personal drepturile
procesuale si indeplinind tot astfel obligaţiile procesuale.
In cazul
persoanelor fizice capacitatea deplină de exerciţiu se dobandeste la implinirea
varstei de 18 ani, sau, in cazul minorei care se căsătoreste, la varsta de 16
ani, sau in anumite condiţii la 15 ani (art. 8 din Decretul 31/1954).
Art. 42 C.proc.civ.
prevede că :”Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în
judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate, în chipul
arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.”
Capacitatea
procesuală de exerciţiu este urmarea firescă a capacităţii de folosinţă, pentru
că in lipsa unui drept nu este de conceput nici exerciţiul lui.
Se poate intampla
ca o persoană să aibă capacitatea de folosinţă dar să nu aibă capacitate de
exerciţiu. Aceasta situaţie este rezolvată prin textul instituit de art. 42
C.proc.civ. care se referă la 3 situaţii distincte, după cum o persoană este
lipsită de capacitate de exerciţiu (reprezentarea) sau are o capacitate de exerciţiu
restransă (asistarea) ori este vorba, in ambele cazuri, despre efectuarea unor
acte procesuale de dispoziţie (autorizarea).
Reprezentarea
intervine in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu (minorul care
nu a implinit varsta de 14 ani si persoanele puse sub interdicţie
judecătorească), aceste persoane fiind reprezentate de părinţi, tutori sau
curatori. In situaţia in care cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant
legal si se impune soluţionarea urgentă a cauzei se va numi un curator special
care să-l reprezinte pe incapabil pană la numirea reprezentantului legal.
Numirea curatorului de către instanţă este impusă de necesitatea ca cealaltă
parte să nu fie expusă riscului de a suporta amanarea judecăţii pană la numirea
reprezentantului legal. De asemenea in ipoteza in care există contrarietate de
interese intre reprezentatul legal si cel reprezentat se va asigura
reprezentarea incapabilului in proces si apărarea acestuia de către un curator.
Asistarea intervine
in cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restransă (minorii intre 14 –
18 ani) si este realizată de către ocrotitorul legal.
Aceasta nu se
confundă cu asistarea părţii de către avocat care se realizează in cadrul
asistenţei juridice sau a asistenţei judiciare, după caz. Minorii cu capacitate
de exerciţiu restransă vor fi citaţi si vor sta personal in proces, dar asistaţi
de părinţi sau in lipsa acestora de către tutore.
In situaţia in care
reprezentantul legal sau minorul asistat de ocrotitorul legal doreste să
săvarsească un act de dispoziţie instanţa nu poate lua act de acesta decat cu
autorizarea specială prealabilă dată de organul competent.
Capacitatea de
exerciţiu a persoanelor juridice se dobandeste la data infiinţării lor si este
limitată de principiul specialităţii, persoana juridică neputand să-si exercite
drepturi si să-si asume obligaţii care nu sunt conforme cu scopul pentru care a
fost creată.
Lipsa capacităţii
procesuale de exerciţiu poate fi invocată in orice stare a pricinii (art. 43
alin. 1 C.proc.civ.) pe calea excepţiei de fond, peremptorie si absolută.
Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este nulitatea relativă.
Instanţa va acorda un termen pentru indeplinirea lipsurilor, reprezentantul
incapabilului sau curatorul acestuia vor putea confirma toate sau numai o parte
din aceste acte. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi
invocată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite in mod evident
prin consacrarea sancţiunii, dar si de cealaltă parte, care nu poate fi
obligată să accepte o judecată in care actele de procedură ale adversarului stau
sub semnul anulării.
In afară de
capacitatea procesuală trebuie justificată si indreptăţirea de figura in acel
proces, deci părţile trebuie să aibă si calitate procesuală.
Calitatea
procesuală presupune existenţa unei identităţi intre persoana reclamantului si
persoana care este titulara dreptului in raportul juridic dedus judecăţii (calitate
procesuală activă) si intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport
juridic (calitate procesuală pasivă).
Calitatea cerută
pentru a putea exercita o acţiune in justiţie, trebuie să corespundă cu cea de
titular al dreptului, deoarece acţiunea are ca obiect protecţia dreptului
subiectiv.
Calitatea procesuală
nu se confundă cu interesul, legea recunoscand in cazul intereselor ce se pot
realiza pe calea justiţiei in mod expres, pentru fiecare caz in parte
legitimare procesuală. Astfel există cazuri in care desi unele persoane au
interes nu pot exercita acţiunea civilă, intrucat legea nu le recunoaste
calitate procesuală (ex. – desfacerea căsătoriei prin divorţ poate fi cerută
numai de soţi, nu si de părinţii soţilor), iar in alte cazuri legea prevede
calitate procesuală pentru unele organe sau persoane care nu justifică un
interes personal (ex. – autoritatea tutelară are dreptul de a porni acţiunea civilă
in anumite cazuri prevăzute de Codul familiei, interesul fiind de fapt al incapabilului
sau al minorului)
Reclamantul fiind
cel care porneste acţiunea va trebui să justifice atat calitatea sa procesuală
activă cat si calitatea procesuală pasivă a paratului, instanţa fiind obligată
să verifice ambele calităţi deoarece raportul de drept procesual nu se poate
lega valabil decat intre titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept
material dedus judecăţii.
Lipsa calităţii
procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie (excepţie de fond,
peremptorie, absolută) in afară de partea interesată, de procuror si de instanţă
din oficiu, iar in caz de admitere atrage respingerea acţiunii. Acţiunea va fi
respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.
4.1. Despre transmisiunea legală sau convenţională a
calităţii procesuale
Drepturile si
obligaţiile ce intră in conţinutul raportului juridic dedus judecăţii pot fi
transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz si o transmisiune a
calităţii procesuale active sau pasive, după caz.
Transmisiunea este
legală cand prin lege se prevede trecerea drepturilor procesuale asupra anumitor
persoane fizice sau juridice.
In cazul
persoanelor fizice, transmisiunea legală se realizează pe calea succesiunii,
mostenitorii acceptanţi preluand poziţia procesuală a autorului lor.
Fac excepţie
situaţiile in care sunt puse in discuţie drepturi nemijlocit legate de persoană
sau legea prevede o altă soluţie in caz de deces a uneia din părţi.
In cazul persoanei
juridice, transmisiunea legală se realizează pe calea reorganizării acesteia
prin comasare sau divizare, astfel incat persoana juridică nou creată dobandeste
calitatea de reclamant sau parat pe care o avea persoana supusă reorganizării
(pentru că persoana juridică nou creată preia atat drepturile, cat si
obligaţiile, atat creanţele, cat si debitele).
Transmisiunea
convenţională intervine in baza inţelegerii dintre una din părţi si o terţă
persoană, ca in cazul cesiunii de creanţă, a preluării datoriei si a vanzării
sau donării bunului litigios, procesul continuand in contradictoriu cu cel care
a dobandit calitate procesuală activă, cu cel care a preluat datoria sau cu
cumpărătorul ori donatarul.
4.2. Despre întinderea transmisiunii calităţii
procesuale
Transmisiunea
procesuală poate fi universală (cand se transmit toate drepturile si
obligaţiile procesuale), cu titlu universal (cand se transmite o fracţiune din
patrimoniu, cu drepturile si obligaţiile procesuale corespunzătoare) si cu
titlu particular (cand drepturile si obligaţiile transmise privesc anumite
bunuri determinate).
Indiferent de felul
transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuală preia procesul in
starea in care se găseste in acel moment, actele procesuale săvarsite de
autorul său fiindu-i opozabile. Dacă transmiţătorul era in termen pentru
exercitarea unei căi de atac, cel care a dobandit calitatea procesuală o va
putea exercita el, trebuind să dovedească doar transmisiunea calităţii.