Tipurile de acţiuni civile

Criteriile după care se clasifică, in general, acţiunile civile sunt:

_ scopul material urmărit de reclamant;

_ natura dreptului ce se valorifică prin intermediul acţiunii;

_ calea procedurală aleasă de parte pentru apărarea dreptului.

1. Clasificarea acţiunilor civile după scopul material urmărit de reclamant

După acest criteriu acţiunile civile se clasifică in acţiuni in realizarea dreptului, in constatarea dreptului si in constituirea de drepturi.

1.1. Acţiuni în realizarea dreptului - acţiuni în adjudecare, în condamnare sau în executare

Acţiunile in realizarea dreptului sunt acele acţiuni prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanţei să-l oblige pe parat la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Hotărarile pronunţate in cadrul acestor acţiuni contituie titlu executoriu.

Categorii de acţiuni in realizarea dreptului:

- acţiunea in revendicare;

- acţiunea prin care se cere predarea unui bun sau a unei sume de bani;

- evacuarea dintr-un imobil;

- rezilierea sau rezoluţiunea unui contract.

1.2. Acţiuni în constatarea dreptului

Acţiunile in constatare sau in recunoastere sunt acele acţiuni prin care reclamantul solicită instanţei să constate numai existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al paratului impotriva sa.

In această situaţie, hotărarea instanţei nu este susceptibilă de executare silită.

Acţiunile in constatare pot fi:

- acţiuni pozitive – prin care se cere constatarea existenţei unui drept al reclamantului;

- acţiuni negative – care au ca scop constatarea inexistenţei unui drept al paratului faţă de reclamant;

- acţiuni declaratorii – cele prin care se cere instanţei să se constate existenţa sau inexistenţa unui raport juridic ori să pronunţe că un raport juridic există sau nu. Are un asemenea caracter, spre exemplu, acţiunea prin care unul dintre soţi solicită instanţei de judecată să constate că un anumit bun este comun, sau dimpotrivă, că face parte din categoria bunurilor proprii;

- acţiuni interogatorii – sunt acele acţiuni prin care titularul dreptului cheamă in mod preventiv in judecată o persoană care ar putea să-i conteste dreptul, pentru a o intreba dacă recunoste sau nu dreptul. Are caracter interogatoriu, spre exemplu, cererea mostenitorului legal care cheamă in judecată pe cel ce se pretinde legatar universal spre a-si justifica pe baza testamentului, pe care il invocă, această calitate;

- acţiuni provocatorii – acţiunile prin care este chemată in judecată persoana ce ridică in mod public si serios pretenţii asupra dreptului reclamantului, tulburandu-i astfel exerciţiul liber al dreptului său. Prin promovarea acestei acţiuni, paratul este provocat să-si valorifice pretenţiile, in

cazul admiterii acţiunii, dreptul contestat se consolidează, iar in situaţia in care acţiunea este respinsă, acel drept devine, practic, inexistent.

Potrivit art.111 C.proc.civ.: “Partea care are interes poate să facă o cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. Deci textul impune pentru admisibilitatea acţiunii in constatare, condiţia negativă ca partea să nu poată să ceară realizarea dreptului dedus judecăţii. Această condiţie este o cerinţă specială a acţiunii in constatare, care se adaugă celor patru condiţii generale de exercitare a oricărei acţiuni (drept, interes, calitate si capacitate procesuală). Intrucat caracterul subsidiar al acţiunii in constatare este o condiţie pentru insăsi exercitarea dreptului la acţiune, inseamnă că existenţa, la indemana titularului dreptului, a unei acţiuni in realizare, este invocată prin intermediul unei excepţii de fond.

1.3. Acţiuni în constituire de drepturi – acţiuni în transformare

Prin aceste acţiuni reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invocă, pentru a deduce consecinţele ce se impun in vederea creării unei situaţii juridice noi.

Hotărarile pronunţate produc efecte numai pentru viitor (ex. Acţiunea de divorţ). Există insă si situaţii in care desi se crează o situaţie juridică nouă, hotărarea produce efecte si pentru trecut (ex. stabilirea filiaţiei).

2. Clasificarea acţiunilor civile după natura dreptului ce se valorifică prin acţiune

Criteriul de clasificare are in vedere acţiunile prin care se valorifică drepturile reale, drepturile de creanţă, sau in acelasi timp un drept real sau de creanţă (acţiuni personale, acţiuni reale, acţiuni mixte).

Această clasificare prezintă importanţă sub aspectul calităţii procesuale, al competenţei teritoriale si al prescripţiei.

In ceea ce priveste calitatea procesuală, in cazul acţiunilor personale, titularul dreptului se indreaptă impotriva subiectului pasiv din raportul obligaţional. Acţiunea reală conferă, prin dreptul real pe care-l apără, si un drept de preferinţă fată de creditorii personali ai paratului, pe cand acţiunea personală nu exclude concursul altor creditori, afară de cazul creditorilor privilegiaţi. In consecinţă acţiunea reală va fi indreptată numai impotriva deţinătorului bunului, deoarece dreptul real conferă drept de urmărire.

Referitor la competenţa teritorială in cazul acţiunilor personale, se aplică regula de drept comun acţiunea fiind de competenţa instanţei de la domiciliul paratului (art.5 C.proc.civ.). această regulă este aplicabilă si acţiunilor reale cu excepţia celor imobiliare. In cazul acţiunilor mixte competenţa este alternativă sau facultativă.

Cat priveste prescripţia – există acţiuni reale imprescriptibile extinctiv (acţiunea in revendicare imobiliară) si acţiuni reale prescriptibile in termenul de 30 de ani (art.1890 C.civ.) sau in alte termene (art.498 C.civ.). Acţiunile personale sunt prescriptibile in termenul general de prescripţie de 3 ani (art.3 din Decretul 167/1958)

2.1. Acţiunile personale

Acţiunile personale sunt acele acţiuni prin care se valorifică drepturile de creanţă izvorate din contracte sau din alte acte juridice, precum si a acelora care isi au sursa in lege, fapte cauzatoare de prejudicii etc. (ex. acţiunea pentru plata pensiei de intreţinere, acţiunea pentru revocarea unei donaţii).

Aceste acţiuni sunt nelimitate ca număr, deoarece si numărul drepturilor de creanţă este nelimitat.

Acţiunile personale pot fi imobiliare sau mobiliare după cum dreptul personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin natura sa, prin destinaţie, prin obiectul la care se aplică sau un bun mobil prin natura sa, prin determinarea legii, prin anticipaţie.

2.2. Acţiunile reale

Acţiunile reale sunt acţiunile prin care se valorifică un drept real (ex. acţiunea in revendicare).

Aceste acţiuni sunt limitate ca număr deoarece, drepturile reale sunt limitate.

Acţiunile reale pot fi mobiliare sau imobiliare, după cum dreptul valorificat are ca obiect un bun mobil sau un bun imobil.

Acţiunile imobiliare pot fi petitorii sau posesorii, după cum urmăresc apărarea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar, ori doar posesiunea bunului imobil.

2.3. Acţiunile mixte

Sunt acele acţiuni prin care se valorifică in acelasi timp un drept de creanţă si un drept real, in cazul in care drepturile invocate au aceeasi cauză generatoare sau se gasesc intr-un raport de conexiune.

Acţiunile mixte se clasifică in:

1. acţiuni ce urmăresc executarea unui act juridic, care a creat sau transferat un drept real asupra unui imobil, dand nastere totodată unor obligaţii personale (ex. obligaţia vanzătorului din contractul de vanzare – cumpărare de a preda lucrul vandut);

2. acţiuni in anulare sau rezoluţiune a unui act juridic prin care se transmite sau se constituie un drept real imobiliar (ex. acţiunea in revocarea donaţiei unui imobil pentru neexecutarea de sarcini).

3. Clasificarea acţiunilor civile după calea procedurală aleasă de parte pentru apararea dreptului

Art.17 C.proc.civ. prevede că cererile accesorii si incidentale sunt in căderea instanţei competente să judece cererea principală. După acest criteriu acţiunile se impart in principale, accesorii si incidentale.

Caracterul accesoriu sau principal al unei cereri depinde de calea procesuală aleasă, iar nicidecum de caracterul principal ori accesoriu al dreptului dedus judecăţii.

Acţiunile accesorii si incidentale, pot fi intalnite in cazul in care există o acţiune principală pusă in miscare. Acţiunile formulate intr-un proces care a inceput, se numesc acţiuni incidentale (ex. cererea de chemare in garanţie).

Prin acţiuni accesorii se inţeleg acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţionarea cererii principale. Pentru a califica o cerere drept accesorie este esenţial, pe de o parte, să depindă de soluţia dată cererii principale, iar pe de altă parte, să se raporteze la cererea principală din acelasi proces, iar nu din procese diferite. Spre deosebire de cererile accesorii, cererile incidentale sunt, in fond, cereri principale, dar care, fiind formulate intr-un proces deja inceput, reprezintă incidente procedurale, de unde si denumirea de cereri incidente.