Acţiunea civilă

1. Noţiune. Natura juridică si corelaţia dintre dreptul subiectiv civil, acţiunea civilă si dreptul la acţiune

Noţiunea de acţiune civilă a primit diferite interpretări, in literatura de specialitate neexistand un punct de vedere comun.

Intr-o opinie se consideră că acţiunea civilă este mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoresti fie recunoasterea dreptului său, fie realizarea acestui drept prin incetarea piedicilor puse in exercitarea sa de o altă persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare.

Intr-o altă opinie se consideră că acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrangere judiciară a drepturilor civile incălcate sau a intereselor ocrotite de lege.

Intr-o altă definiţie se arată că acţiunea civilă este mijlocul de exercitare a dreptului de a pretinde si obţine concursul organelor judecătoresti in vederea recunosterii sau realizării unor drepturi subiective incălcate sau nerecunoscute, sau a apărării unor situaţii juridice ocrotite de lege.

In literatura juridică de specialitate, acţiunea civilă a mai fost definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care, in cadrul procesului civil, se asigură protecţia dreptului subiectiv civil, prin recunoasterea sau realizarea lui, in cazul in care este incălcat sau contestat.

Referitor la noţiunea de acţiune civilă, in doctrină s-au făcut următoarele precizări35:

- acţiunea civilă este de conceput numai in legătură cu protecţia drepturilor subiective civile si a unor interese apărate de lege, pentru care calea justiţiei este obligatorie (ex. – cererile posesorii);

- acţiunea civilă cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale organizate de legea procesuală pentru protecţia dreptului subiectiv sau a altor interese care se pot realiza numai pe calea justiţiei;

- indiferent de dreptul care se valorifică, acţiunea este uniformă, in sensul că ea cuprinde aceleasi mijloace procesuale;

- acţiunea se individualizează, devine proces imediat ce titularul dreptului subiectiv apelează la acţiune.

Noţiunile de acţiune civilă si drept subiectiv civil sunt noţiuni independente, aparţinand unor ramuri diferite de drept, respectiv dreptul procesual civil si dreptul civil.

Dreptul subiectiv civil este o posibilitate, putere ori facultate recunoscută de legea civilă subiectului activ, persoană fizică sau persoană juridică. In temeiul acestei posibilităţi subiectul activ poate avea el insusi o anumită conduită in limitele prevăzute de lege, poate pretinde o conduită corespunzătoare subiectului pasiv, sau poate apela la concursul forţei de constrangere a statului.

Legătura dintre dreptul subiectiv civil si acţiunea civilă o constituie dreptul la acţiune ca parte integrantă a dreptului subiectiv civil in virtutea căruia titularul poate face apel, cand dreptul este incălcat, la forţa coercitivă a statului.

Acţiunea civilă fiind abstractă si generală, nu se confundă cu dreptul la acţiune.

Dreptul la acţiune se naste in momentul in care dreptul subiectiv civil este incălcat, dar pentru a pune in miscare formele procedurale ce alcătuiesc conţinutul acţiunii este necesară si voinţa titularului acestui drept. Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile sunt: dreptul subiectiv incălcat să fie actual, interesul, capacitatea procesuală si calitatea procesuală.

In conţinutul dreptului la acţiune se includ o serie de drepturi cum ar fi: dreptul de a sesiza instanţa, de a administra probe, de a exercita căile de atac, etc.

Dreptul pretins determină caracterul acţiunii si ii imprimă calificarea sa, astfel acţiunea va fi prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum si dreptul ce se valorifică este prescriptibil sau imprescriptibil, acţiunea va fi personală sau reală potrivit naturii dreptului ce se valorifică, acţiunea va fi mobiliară sau imobiliară in funcţie de bunul ce formează obiectul dreptului.

Potrivit art.1 Decretul nr.167/1958 dreptul la acţiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege. Aceasta inseamnă că se stinge dreptul de a apela la forţa de constrangere a statului insă rămane valabil dreptul de a sesiza instanţa competentă.

2. Elementele acţiunii civile

Elementele acţiunii civile determină cadrul necesar, indispensabil al oricărei acţiuni si servesc la individualizarea acesteia in raport cu altă acţiune.

2.1. Părţile acţiunii civile

Acţiunea civilă fiind legată de dreptul subiectiv, nu poate fi concepută fără existenţa cel puţin a unei persoane care să fie interesată in protecţia dreptului subiectiv nesocotit sau incălcat.

In momentul in care acţiunea civilă este exercitată este nevoie de cel puţin două persoane, una care pretinde (reclamantul) si una care se opune (paratul). Aceste persoane dacă indeplinesc condiţiile necesare pentru exerciţiul acţiunii civile (afirmarea unui drept actual, capacitate procesuală, calitate procesuală si interes), devin părţi in procesul civil.

Părţile au denumiri specifice in raport cu diferitele faze ale procesului civil. Astfel, in etapa judecăţii in fond părţile poartă denumirea de reclamant si parat. Partea care exercită o cale de atac poartă denumirea de apelant, recurent, revizuient sau contestator, intrucat prin activitatea sa urmăreste reformarea sau retractarea hotărarii atacate. In schimb partea căreia ii este favorabilă hotărarea atacată, intimatul, urmăreste menţinerea acesteia.

Părţile sunt persoanele intre care s-a legat iniţial raportul juridic dedus judecăţii. Părţilor iniţial legate prin acţiune li se pot adăuga si terţe persoane, prin intervenţia voluntară sau forţată.

2.2. Obiectul acţiunii civile

Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiunea respectivă,concretizandu-se in raport cu mijlocul procesual folosit.

Indiferent de obiectul dreptului subiectiv civil, acţiunea are intotdeauna ca obiect protecţia acestui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea justiţiei este obligatorie chiar dacă nu se contestă un drept (ex- procedura necontencioasă – art.331 – 339 C.proc.civ. in care nu se urmăreste un drept potrivnic fată de o altă persoană).

In cazul cererii de chemare in judecată obiectul acţiunii constă in pretenţia concretă a reclamantului. Excepţiile procesuale au ca obiect invocarea incălcării unor norme de organizare judecătorească, de competenţă sau de procedură propriu-zisă (excepţii de procedură), sau a unor lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune (excepţii de fond). Măsurile asiguratorii au ca obiect luarea unor măsuri de indisponibilizare si conservare a bunului in litigiu.

Căile de atac au ca obiect desfiinţarea hotărarilor judecătoresti care se atacă.

Obiectul executării silite constă fie in bunurile debitorului care pot fi vandute pentru satisfacerea creanţei creditorului, fie in obligaţia debitorului de a preda bunul determinat prevăzut in titlul executoriu.

2.3. Cauza acţiunii civile

Prin cauza acţiunii civile se inţelege scopul către care se indreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără, scopul care exprimă si caracterizează voinţa sa in justiţie, scop explicat cu imprejurările si motivele speciale care au determinat partea să acţioneze.

Cauza unei acţiuni este temeiul juridic al cererii (causa petendi) fundamentul legal al dreptului pe care una din părţi il valorifică impotriva celeilalte părţi.

Cauza acţiunii (causa petendi) nu se confundă cu cauza raportului juridic (causa debendi), aceasta din urmă constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenţia.

Cauza acţiunii trebuie să indeplinească următoarele cerinţe:

- să existe – acestă condiţie de regulă, se indeplineste, fiind neconceput ca o persoană să se adreseze instanţei fără a avea vreun scop;

- să fie reală – intentarea acţiunii să fie determinată de scopul pe care titularul dreptului urmăreste să-l obţină prin hotărarea judecătorească;

- să fie licită si morală – adică să nu contravină legii si regulilor de convieţuire morală si socială.