Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile

Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile respectiv pentru punerea in miscare a tuturor formelor procedurale ce intră in conţinutul acţiunii civile (cererea de chemare in judecată, căile de atac etc.) sunt următoarele:

- afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere protejat;

- interesul urmărit prin punerea in miscare a acţiunii;

- capacitatea procesuală;

- calitatea procesuală.

1. Dreptul

Pornind de la corelaţia dintre acţiunea civilă si dreptul subiectiv civil, pentru punerea in miscare a acţiunii civile se cere in primul rand existenţa unui drept subiectiv ce se cere protejat, ori a unui interes legitim care nu se poate realiza decat pe calea justiţiei.

Condiţii ce se cer a fi indeplinite de dreptul subiectiv civil pentru a se bucura de protecţie juridică:

1. să fie recunoscut si ocrotit de lege;

2. să fie exercitat conform scopului recunoscut de lege (art.3 alin.2 Decretul nr. 31/1954);

3. să fie exercitat cu bună-credinţă, adică să nu fie exercitat abuziv;

4. să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

In cazul drepturilor afectate de un termen sau condiţie suspensivă, creditorul poate cere măsuri de asigurare sau conservare, ori poate cere asigurarea dovezilor. In ipoteza in care dreptul nu este actual, cererea va fi respinsă ca prematură, insă reclamantul va putea introduce o nouă cerere la implinirea termenului sau condiţiei. Acţiunea nu poate fi respinsă dacă paratul nu a invocat excepţia prematurităţii, in cazul in care dreptul era afectat de termen si a acceptat discuţia asupra fondului. In litigiile comerciale, excepţia prematurităţii se ridică chiar si din oficiu dacă nu sunt indeplinite dispoziţiile prevăzute de art.7201C.proc.civ. privind incercarea de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, incercare ce cade in sarcina reclamantului.

In cazul in care se constată că nu sunt indeplinite aceste condiţii sau că reclamantul nu justifică un drept subiectiv, cererea va fi respinsă.

2. Interesul

Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte il urmăreste punand in miscare procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce se cere protejat.

Interesul poate fi : material sau moral după cum se urmăreste obţinerea unui folos patrimonial sau a unei satisfacţii morale.

Interesul moral nu se confundă cu prejudiciul moral si nici cu reparaţia materială a daunelor morale.

Această condiţie trebuie să existe nu numai la punerea in miscare a acţiunii civile prin introducerea cererii de chemare in judecată, ci ea trebuie indeplinită in legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii (judecata in fond, căile de atac, executarea silită).

Interesul trebuie să indeplinească următoarele condiţii:

1. să fie legitim, adică să nu vină in contradicţie cu legea sau cu normele morale;

2. să fie născut si actual, in sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune s-ar expune unui prejudiciu;

3. să fie personal in sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală . De la această cerinţă există anumite derogări in cazurile in care legea recunoaste legitimare procesuală activă si altor persoane sau organe, precum procurorul, autoritatea tutelară, etc.

Lipsa interesului in exercitarea acţiunii poate fi invocată prin intermediul unei excepţii de fond si peremtorii. In cazul in care instanţa constată că acţiunea este lipsită de interes sau că interesul nu indeplineste condiţiile menţionate, o va respinge. Excepţia lipsei de interes poate fi invocată si de procuror sau de instanţă din oficiu.

3. Capacitatea procesuală si sancţiunea lipsei capacităţii procesuale

Capacitatea procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a capacităţii civile.

In dreptul civil, capacitatea civilă este acea parte a capacităţii juridice a persoanei care constă in aptitudinea acesteia de a avea si de a-si exercita drepturile subiective civile si de a avea si de a-si asuma obligaţii civile prin incheierea de acte juridice civile.

Capacitatea procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a dobandi si exercita drepturi si de a-si asuma obligaţii, in plan procesual pentru a valorifica in justiţie dreptul sau interesul in legătură cu care s-a născut litigiul. Capacitatea procesuală se analizează sub două aspecte, respectiv capacitatea procesuală de folosinţă si capacitatea procesuală de exerciţiu.

3.1 Capacitatea procesuală de folosinţă

Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă acea parte a capacităţii procesuale care constă in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligaţii procesual civile.

In cazul persoanelor fizice capacitatea de folosinţă incepe la nastere si incetează la moarte.(art.7 din Decretul 31/1954) . In anumite situaţii expreprevăzute de lege capacitatea de folosinţă a persoanei fizice poate fi ingrădită.

Ingradirile aduse capacităţii de folosinţă inseamnă, implicit, incapacitate transpusă pe plan procesual in sensul că persoana respectivă nu poate figura ca parte in proces, in limitele ingrădirii.

In cazul persoanelor juridice capacitatea de folosinţă se dobandeste fie la data inregistrării, fie la data actului de dispoziţie care le infiinţează, fie de la data recunoasterii ori autorizării infiinţării lor. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice incetează la data incetării persoanei juridice ca urmare a comasării, divizării totale sau dizolvării. In cazul persoanelor juridice capacitatea de folosinţă este guvernată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice (art. 34 Decretul. 31/1954 :”persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”).

Potrivit art. 41 C.proc.civ.:”Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată. Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere" .

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă (legitimatio ad processum) se invocă pe cale de excepţie (excepţie de fond, peremptorie, absolută) de către oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, in tot cursul procesului. Intrucat partea nu are folosinţa unui anumit drept subiectiv civil, inseamnă că cererea va fi respinsă ca si cand dreptul lipseste, deci, ca nefondată.

3.2. Capacitatea procesuală de exerciţiu

Prin capacitate procesuală de exerciţiu se inţelege acea parte a capacităţii procesuale care constă in aptitudinea unei persoane care are folosinţa unui drept, de a valorifica singură acest drept in justiţie exercitand personal drepturile procesuale si indeplinind tot astfel obligaţiile procesuale.

In cazul persoanelor fizice capacitatea deplină de exerciţiu se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani, sau, in cazul minorei care se căsătoreste, la varsta de 16 ani, sau in anumite condiţii la 15 ani (art. 8 din Decretul 31/1954).

Art. 42 C.proc.civ. prevede că :”Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate, în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.”

Capacitatea procesuală de exerciţiu este urmarea firescă a capacităţii de folosinţă, pentru că in lipsa unui drept nu este de conceput nici exerciţiul lui.

Se poate intampla ca o persoană să aibă capacitatea de folosinţă dar să nu aibă capacitate de exerciţiu. Aceasta situaţie este rezolvată prin textul instituit de art. 42 C.proc.civ. care se referă la 3 situaţii distincte, după cum o persoană este lipsită de capacitate de exerciţiu (reprezentarea) sau are o capacitate de exerciţiu restransă (asistarea) ori este vorba, in ambele cazuri, despre efectuarea unor acte procesuale de dispoziţie (autorizarea).

Reprezentarea intervine in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu (minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoanele puse sub interdicţie judecătorească), aceste persoane fiind reprezentate de părinţi, tutori sau curatori. In situaţia in care cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal si se impune soluţionarea urgentă a cauzei se va numi un curator special care să-l reprezinte pe incapabil pană la numirea reprezentantului legal. Numirea curatorului de către instanţă este impusă de necesitatea ca cealaltă parte să nu fie expusă riscului de a suporta amanarea judecăţii pană la numirea reprezentantului legal. De asemenea in ipoteza in care există contrarietate de interese intre reprezentatul legal si cel reprezentat se va asigura reprezentarea incapabilului in proces si apărarea acestuia de către un curator.

Asistarea intervine in cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restransă (minorii intre 14 – 18 ani) si este realizată de către ocrotitorul legal.

Aceasta nu se confundă cu asistarea părţii de către avocat care se realizează in cadrul asistenţei juridice sau a asistenţei judiciare, după caz. Minorii cu capacitate de exerciţiu restransă vor fi citaţi si vor sta personal in proces, dar asistaţi de părinţi sau in lipsa acestora de către tutore.

In situaţia in care reprezentantul legal sau minorul asistat de ocrotitorul legal doreste să săvarsească un act de dispoziţie instanţa nu poate lua act de acesta decat cu autorizarea specială prealabilă dată de organul competent.

Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice se dobandeste la data infiinţării lor si este limitată de principiul specialităţii, persoana juridică neputand să-si exercite drepturi si să-si asume obligaţii care nu sunt conforme cu scopul pentru care a fost creată.

Lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată in orice stare a pricinii (art. 43 alin. 1 C.proc.civ.) pe calea excepţiei de fond, peremptorie si absolută. Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este nulitatea relativă. Instanţa va acorda un termen pentru indeplinirea lipsurilor, reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia vor putea confirma toate sau numai o parte din aceste acte. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite in mod evident prin consacrarea sancţiunii, dar si de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată in care actele de procedură ale adversarului stau sub semnul anulării.

4. Calitatea procesuală. Definiţie. Justificare. Sancţiunea lipsei calitaţii procesuale.

In afară de capacitatea procesuală trebuie justificată si indreptăţirea de figura in acel proces, deci părţile trebuie să aibă si calitate procesuală.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi intre persoana reclamantului si persoana care este titulara dreptului in raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) si intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Calitatea cerută pentru a putea exercita o acţiune in justiţie, trebuie să corespundă cu cea de titular al dreptului, deoarece acţiunea are ca obiect protecţia dreptului subiectiv.

Calitatea procesuală nu se confundă cu interesul, legea recunoscand in cazul intereselor ce se pot realiza pe calea justiţiei in mod expres, pentru fiecare caz in parte legitimare procesuală. Astfel există cazuri in care desi unele persoane au interes nu pot exercita acţiunea civilă, intrucat legea nu le recunoaste calitate procesuală (ex. – desfacerea căsătoriei prin divorţ poate fi cerută numai de soţi, nu si de părinţii soţilor), iar in alte cazuri legea prevede calitate procesuală pentru unele organe sau persoane care nu justifică un interes personal (ex. – autoritatea tutelară are dreptul de a porni acţiunea civilă in anumite cazuri prevăzute de Codul familiei, interesul fiind de fapt al incapabilului sau al minorului)

Reclamantul fiind cel care porneste acţiunea va trebui să justifice atat calitatea sa procesuală activă cat si calitatea procesuală pasivă a paratului, instanţa fiind obligată să verifice ambele calităţi deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decat intre titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.

Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie (excepţie de fond, peremptorie, absolută) in afară de partea interesată, de procuror si de instanţă din oficiu, iar in caz de admitere atrage respingerea acţiunii. Acţiunea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

4.1. Despre transmisiunea legală sau convenţională a calităţii procesuale

Drepturile si obligaţiile ce intră in conţinutul raportului juridic dedus judecăţii pot fi transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz si o transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive, după caz.

Transmisiunea este legală cand prin lege se prevede trecerea drepturilor procesuale asupra anumitor persoane fizice sau juridice.

In cazul persoanelor fizice, transmisiunea legală se realizează pe calea succesiunii, mostenitorii acceptanţi preluand poziţia procesuală a autorului lor.

Fac excepţie situaţiile in care sunt puse in discuţie drepturi nemijlocit legate de persoană sau legea prevede o altă soluţie in caz de deces a uneia din părţi.

In cazul persoanei juridice, transmisiunea legală se realizează pe calea reorganizării acesteia prin comasare sau divizare, astfel incat persoana juridică nou creată dobandeste calitatea de reclamant sau parat pe care o avea persoana supusă reorganizării (pentru că persoana juridică nou creată preia atat drepturile, cat si obligaţiile, atat creanţele, cat si debitele).

Transmisiunea convenţională intervine in baza inţelegerii dintre una din părţi si o terţă persoană, ca in cazul cesiunii de creanţă, a preluării datoriei si a vanzării sau donării bunului litigios, procesul continuand in contradictoriu cu cel care a dobandit calitate procesuală activă, cu cel care a preluat datoria sau cu cumpărătorul ori donatarul.

4.2. Despre întinderea transmisiunii calităţii procesuale

Transmisiunea procesuală poate fi universală (cand se transmit toate drepturile si obligaţiile procesuale), cu titlu universal (cand se transmite o fracţiune din patrimoniu, cu drepturile si obligaţiile procesuale corespunzătoare) si cu titlu particular (cand drepturile si obligaţiile transmise privesc anumite bunuri determinate).

Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuală preia procesul in starea in care se găseste in acel moment, actele procesuale săvarsite de autorul său fiindu-i opozabile. Dacă transmiţătorul era in termen pentru exercitarea unei căi de atac, cel care a dobandit calitatea procesuală o va putea exercita el, trebuind să dovedească doar transmisiunea calităţii.