Doctrina defineşte infracţiunea contra-siguranţei statului ca fiind fapta prevăzută de codul penal sau legi speciale săvârşite cu
vinovăţie şi care sunt de natură să aducă atingere siguranţei naţionale
interioare şi exterioare şi prin aceasta fiinţei statului, atributelor sale
fundamentale, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea
statului.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor al infracţiunilor contra
siguranţei naţionale îl reprezintă relaţiile sociale care se nasc şi evoluează în jurul şi în
strânsă legătură cu siguranţa naţională ca valoare socială apărată prin
mijloace de drept penal.
Conceptul
de siguranţă naţională este definit prin Legea 51/ 1991, Legea siguranţei naţionale care prevede
următoarele: „prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de
legalitate, de echilibru şi stabilitate socială, economică şi politică necesară
existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran unitar,
independent şi indivizibil menţineri ordini de drept precum şi a climatului de
exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale a cetăţenilor potrivit principiilor şi normelor democratice”
Obiectul juridic al infracţiunilor contra
siguranţei statului este complex, în sensul că, uneori, pe lângă siguranţa naţională, infracţiunea contra-siguranţei
statului mai pot avea ca obiect integritatea corporală sau sănătatea unei
persoane care are o funcţie deosebită în stat, sănătatea unor grupuri de
persoane, proprietate publică sau economia naţională.
Obiectul material al infracţiuni există
doar la unele dintre faptele incriminate, de regulă, infracţiunile contra
siguranţei statului neavând obiect material. Este cazul infracţiunii de trădare
prin transmitere de secrete, situaţie în care suportul material pe care erau
înscrise secretele transmise constituie obiect material al infracţiunii, precum
şi în cazul atentatului care pune în pericol siguranţa naţională, obiect
material fiind corpul persoanei cu funcţie deosebită în stat.
Subiect activ nemijlocit poate fi orice
persoană care răspunde penal. Pentru unele infracţiuni contra siguranţei
statului, legea cere în mod expres o anumită calificare a subiectului activ,
cum ar fi de exemplu, trădarea prin transmitere de secrete, care nu poate fi
săvârşită decât de un cetăţean român sau persoană fără cetăţenie, cu domiciliul
în România, şi spionajul, la care nu poate fi autor decât un cetăţean străin
sau o persoană fără cetăţenie, cu domiciliul în străinătate. Mai mult decât
atât, unele fapte contra siguranţei statului, prevăzute şi pedepsite de Legea
nr. 51/1991, cer în mod expres ca autorul să fie funcţionar cu atribuţiuni
operative în sistemul siguranţei statului.
Subiect pasiv este statul român ca
titular al dreptului şi obligaţiei de a apăra siguranţa naţională, fiinţa
statului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea sa. În unele situaţii, poate apărea ca subiect
pasiv secundar economia naţională, o persoană cu funcţie deosebită în stat etc.
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează de regulă
printr-o acţiune fiind singulară situaţia în care se realizează prin inacţiune
în cazul nedenunţării. În concret elementul material se realizează prin una din
următoarele acţiunii:
Ø
planuri
şi acţiuni care vizează ştirbirea suveranităţi, unităţi sau independenţei
ţării;
Ø
acţiuni
care au ca urmare provocarea războiului;
Ø
trădarea
prin ajutarea inamicului;
Ø
acţiuni
armate sau alte acţiuni care urmăresc în mod evident slăbirea puteri în stat;
Ø
spionajul,
transmiterea secretelor, procurarea ori deţinerea ilegală de documente secrete
şi divulgarea conţinutului lor;
Ø
subminarea,
sabotajul ori alte acţiuni care urmăresc înlăturarea în forţă a instituţiilor
democratice ale statului, acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de
neîntrebuinţare a unor bunuri, instalaţii, utilaje dacă prin aceasta se pune în
pericol siguranţa statului;
Ø
acţiuni
care atentează la viaţa, sănătatea, integritatea corporală a persoanelor cu
funcţii deosebite în stat sau a reprezentanţilor unor puteri străine;
Ø
iniţierea,
organizarea, săvârşirea ori sprijinirea unor acţiuni totalitariste sau
extremiste;
Ø
actele
teroriste, atentatele, sustragerea de armament, explozibili, substanţe
radioactive, toxice sau biologice, producerea, deţinerea , înstrăinarea,
transportul sau folosirea acestora;
Ø
iniţierea
sau constituirea unor organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub
orice formă a acestora;
De la
prevederile legii sunt excluse organizaţiile care apără cauze legitime,
exprimarea liberă a opiniei politice şi manifestările de protest sau dezacord
ideologic, politic, religios.
Cerinţe esenţiale. Pentru existenţa unor infracţiuni legiuitorul impune
anumite condiţii cum ar fi infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului,
care se poate săvârşi numai în timp de război.
Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru
siguranţa naţională, pentru fiinţa statului, pentru atributele sale
fundamentale: suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea
statului. Pentru existenţa infracţiunii legiuitorul nu cere să se producă
pericolul fiind suficientă starea de pericol creată prin infracţiune.
Legătura de cauzalitate. Pentru existenţa infracţiunilor din acest titlu,
legiuitorul cere să fie stabilită legătura de cauzalitate între fapta autorului
şi urmările socialmente periculoase .
Latura subiectivă:
· Forma de vinovăţie în cazul infracţiunilor din titlul I al
Codului Penal – parte specială este de regulă, intenţia directă sau indirectă.
Pe cale de excepţie de la regula enunţată, în cazul infracţiunilor de
nedenunţare sau infracţiunilor contra reprezentanţilor unui stat străin, forma
de vinovăţie poate fi şi culpa.
· Mobilul şi scopul. La infracţiunile contra-siguranţei
statului stabilirea mobilului şi scopului sunt deosebit de importante atât
pentru existenţa infracţiunii cât şi pentru încadrarea corectă a faptei. Acolo
unde scopul nu rezultă explicit din textul de lege este necesar să fie stabilit
de instanţa de judecată în vederea individualizării pedepsei. Mobilul în cazul
săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei statului poate fi ura,
răzbunarea, avariţia, parvenirea etc.;
Forme, modalităţi, sancţiuni
Infracţiunile
contra-siguranţei statului pot cunoaşte toate formele începând cu acte pregătitoare asimilate uneori cu cele de
execuţie, poate fi tentativă, infracţiunea consumată sau epuizată.
Modalităţile normative de o remarcabilă
diversitate rezultă din textele care incriminează faptele infracţionale iar
modalităţile faptice cunosc o mare varietate.
Sancţiunile sunt deosebit de aspre fiind
în general prevăzute şi pedepse complementare (expulzarea).
În
vederea preveniri unor asemenea fapte, legiuitorul a prevăzut şi cazuri de
nepedepsire.
Gama
infracţiunilor contra siguranţei statului prevăzute şi pedepsite de Codul penal
este completată de prevederile Legii nr. 51/1991 care incriminează ca
infracţiuni trei categorii de fapte şi anume :
Ø
organizarea
de activităţi informative care periclitează siguranţa statului, faptă care
poate fi săvârşită de orice persoană care răspunde penal;
Ø
abuzul
în serviciu de natură să pericliteze siguranţa statului, poate fi săvârşită
doar de funcţionari publici cu atribuţiuni operative în cadrul S.R.I; S.I.E.;
S.P.P.
Ø
divulgarea
de informaţii confidenţiale care periclitează siguranţa statului, subiect
active putând fi doar funcţionari cu atribuţiuni operative în sistemele de
apărare a siguranţei naţionale.
