1.
Consideraţii
generale cu privire la noţiunea “noul
management public”
În
societatea modernă, sectorul public este influenţat din ce în ce mai mult de
macrosistemul din care face parte. Instituţiile publice nu mai pot funcţiona ca
un sistem închis, ci se transformă în sisteme organizaţionale deschise puternic
influenţate de mediul în care îşi desfăşoară activitatea.
Cetăţenii
se aşteaptă ca instituţiile publice prin actul de guvernare să rezolve cât mai
multe din problemele lor cu un cost cât mai bun. De asemenea, ei doresc să fie
trataţi asemenea unor consumatori activi, clienţi, care iau parte la realizarea
politicilor publice.
Modelul
tradiţional de abordare a administraţiei publice nu numai că nu mai este unul
potrivit pentru sectorul public, dar se simte tot mai mult nevoia unei
schimbări majore în instituţiile publice, prin care valorile de bază ale Noului
management public să poată fi dezvoltate şi implementate.
Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evoluţia
sistemelor administrative, modelelor de organizare şi probleme ale
raţionalităţii limitate întreaga
dezbatere modernă asupra reformei administrative se bazează pe termeni noi,
deosebit de interesanţi precum reinventarea guvernământului sau noul management
public.
Noile
abordări în materie de management public sunt descrise ca o “modernizare a
organizaţiilor publice”. Guvernele din ţările cele mai dezvoltate sunt pe cale
a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale în ceea ce priveşte sectorul
public/privat. Putem vorbi din acest
punct de vedere de descoperirea unui “nou model” în ceea ce priveşte sectorul
public, un model de “managerialism” care se distinge de administraţia
birocratică tradiţională. Principalele componente ale noii tendinţe se referă
în principal la:
·
etica ce lasă
managerilor libertatea de a coordona, acţiona şi gira problemele;
·
punerea în practica
a criteriilor şi măsurilor de performanţă explicite;
·
importanţa
semnificativă acordată controlului rezultatelor;
·
creşterea
concurenţei datorită contractelor pe durată determinată şi a procedurilor de
oferte publice;
·
adaptarea stilului
de gestiune tipic sectorului privat;
·
introducerea
disciplinei şi controlului în utilizarea resurselor;
·
tratarea
beneficiarilor serviciilor publice drept clienţi;
·
aplicarea
unor tehnici de îmbunătăţire a calităţii;
·
existenţa unei ierarhii
simplificate, aplatizate, puternic descentralizate, cu funcţionari
flexibili şi inovativi;
·
utilizarea
unor sisteme performante pentru recrutarea, promovarea şi plătirea personalului;
·
preocuparea
pentru elaborarea strategiei, mai mult decât pentru adoptarea de decizii
punctuale;
·
accentul
este pus pe prevenirea problemelor, nu pe rezolvarea lor;
·
promovează
parteneriatul între agenţiile administraţiei şi între acestea şi organizaţii
din sectorul privat, sau organizaţii non-guvernamentale;
·
interesul pentru
rezultate în termeni de rentabilitate, eficacitate şi calitate a serviciilor,
înlocuirea structurilor organizaţionale puternic centralizate şi ierarhizate cu
medii de gestionare descentralizată, în care deciziile asupra alocării
resurselor şi furnizării de servicii sunt mult mai apropiate de punctul de
”livrare”, permiţând deţinerea de informaţii de la clienţi şi alte grupuri
interesate;
·
importanţa acordată
eficacităţii serviciilor furnizate direct de sectorul public, prin crearea unor
obiective de productivitate şi crearea unor medii concurenţiale în interiorul
şi între organizaţiile sectorului public;
·
întărirea, la nivel
central, a abilităţilor strategice capabile să ghideze evoluţia statului şi să
îi permită să reacţioneze adecvat, suplu şi cu costuri scăzute schimbărilor
externe şi diverselor interese.
Există
o varietate de forme de exprimare şi definire a acestui nou tip de management.
La o analiză atentă a conţinutului noului management public se constată
importante puncte de vedere comune pe care le prezentăm în continuare:
- atenţie deosebită acordată fundamentării şi realizării obiectivelor;
- accentul pus pe responsabilitatea individuală a managerilor publici pentru realizarea obiectivelor;
- creşterea gradului de autonomie şi flexibilitate managerială;
- introducerea indicatorilor de performanţă pentru măsurarea gradului de realizare a obiectivelor fundamentale şi individuale;
- integrarea în gândirea managerială a celor „3E”, însemnând economie, eficienţă şi eficacitate;
- orientarea către piaţă şi deplasarea centrului atenţiei de la modul de desfăşurare a proceselor asupra gradului în care, prin rezultatele oferite, nevoile sociale sunt satisfăcute.
Un
aspect este evident şi suficient de clar după această prezentare şi anume
faptul că noul model al managementului
public surclasează efectiv modelul
tradiţional al administraţiei publice şi, în mod inevitabil, mai devreme
sau mai târziu, viitorul în sectorul public va fi în totalitate dominat de
noile valori manageriale promovate atât în teorie, cât şi în practică. Este, de
asemenea, foarte clar faptul că noua
abordare schimbă semnificativ modul
de desfăşurare a activităţii în instituţiile publice şi totodată rolul managerului public şi funcţionarilor publici
de execuţie. Activitatea lor va fi determinată de noile coordonate ale
managementului public, respectiv, obiectiv,
rezultate, responsabilitate pentru nivelul performanţelor, creativitate şi inovare şi nu de
rutina şi tradiţionalismul specifice activităţilor administrative.
2. Abordările managementului public
În fiecare stat, reprezentanţii managementului
public şi politicienii au identificat forme specifice de aplicare a abordărilor
fundamentale şi, prin urmare, şi efectele acestor influenţe au variat de la un
context la altul atât ca forme de manifestare, intensitate, cât şi ca interval
de timp.
Realitatea a arătat ca unele democraţii
au reuşit să descopere în aceste abordări fundamentale ce este necesar şi
oportun în anumite perioade şi merită reţinut şi ce trebuie limitat şi progresiv
eliminat sau adaptat.
Abordările fundamentale, care practic au
apărut încă din primele decenii ale secolului trecut, au marcat semnificativ în
timp conţinutul managementului public.
Cunoaşterea lor asigură suportul necesar
analizei şi facilitează identificarea cauzelor care au generat decalajele între
diferite state ale lumii.
Principalele abordări fundamentale ale
managementului public, care au avut un impact deosebit în ultimii o sută de ani
asupra conţinutului acestuia, sunt următoarele:
1.abordarea tradiţionalist-birocratică;
2.abordarea raţionalistă;
3.abordarea politică;
4.abordarea din punct de vedere
legislativ;
5.abordarea managementului ştiinţific;
6. abordarea noului management public.
Fiecare din aceste abordări prezintă o
importanţă deosebită deoarece, aşa cum se va observa, ele au marcat semnificativ
în timp, atât evoluţia ştiinţei managementului public, cât şi a managementului
public ştiinţific.
Abordarea
tradiţionalist-birocratică a apărut cu aproape o sută de ani în urmă, când
exista percepţia, de altfel menţinută în unele state până astăzi, ca sectorul
public, în general, poate fi condus pe baza unui singur model considerat ideal.
Abordarea tradiţionalistă a permis conturarea unor
coordonate generale şi fundamentale despre modul de organizare şi desfăşurare a
proceselor de management şi de execuţie în
sectorul public, declanşând astfel un amplu proces de schimbări în
sectorul public, în general şi în domeniul administraţiei publice, în special. Noua abordare a marcat practic începutul
procesului de limitare a
empirismului din instituţiile sectorului public şi a stabilit orientări noi pentru
procesul schimbărilor majore care urmau să aibă loc.
Ideile
de bază ale abordării tradiţionaliste au fost formulate de: Woodrow Wilson în Statele Unite
ale Americii, raportul Northcote-
Trevelyan în Marea
Britanie şi Max Weber în
Germania. Ei au reuşit să dezvolte o abordare complexă şi s-ar putea afirma şi
completă pentru perioada respectivă.
Abordarea
politică
Necesitatea conturării unei astfel de
abordări a pornit de la numeroasele disfuncţionalităţi apărute ca urmare a
influenţei determinate de relaţia între politic şi administrativ, în general, şi
managementul public, în special. În timp aceste influenţe au avut un rol deosebit,
marcând semnificativ conţinutul proceselor de management şi de execuţie din
instituţiile publice, obiectivele şi modul de realizare a lor.
Principalii
reprezentanţi care au orientat cercetările lor asupra conţinutului acestei
abordări sunt Wallace Sayre şi
Paul Appleby. Deşi a
existat o compatibilitate în ideologie, fiecare din cei doi au interpretat
diferit relaţia între politic şi conducerea instituţiilor publice din administraţie.
Fără
îndoială, cunoaşterea abordării politice în general şi a orientărilor de bază
care s-au dezvoltat în cadrul acesteia facilitează înţelegerea influenţelor pe
care factorul politic le are asupra managementului public şi permite descoperirea
unora din cauzele pentru care unele sisteme administrative sunt mai eficiente
decât altele, unii funcţionari publici sunt mai eficace decât alţii, iar
cetăţenii sunt mai mult satisfăcuţi de modul în care instituţiile publice
preiau şi satisfac nevoile lor.
Abordarea
legală
Deşi, în literatura de specialitate,
specialiştii, majoritatea adepţi ai abordării birocratice, nu i-au acordat
atenţia cuvenită, totuşi trebuie sesizat faptul că, în diferite state a existat
şi încă se mai menţine ideologia abordării legale. Potrivit acesteia aplicarea
legilor elaborate şi transmise în sistemul administrativ justifică practic
existenţa unui sistem administrativ care are ca obiectiv fundamental aplicarea
şi urmărirea aplicării legilor generale şi specifice.
Principalii
susţinători ai acestei abordări au fost: Frank Goodnow, Marshall
Dimock şi Kenneth Davis.
Valorile fundamentale promovate de abordarea legală sunt: autoritatea, procedura desfăşurării
proceselor administrative, drepturile şi responsabilităţile funcţionarilor
publici şi aspectele juridice care influenţează rezultatele conflictelor
apărute între funcţionari şi administraţie, între cetăţeni şi administraţie,
între autorităţile administrative şi legislative.
Abordarea
managementului ştiinţific
Începutul secolului al XX-lea a fost
puternic marcat de ideologia specialistului american Frederick Taylor, care a
dezvoltat o teorie coerentă, cu larga aplicabilitate în toate tipurile de
organizaţii. Desigur, cercetările lui au fost determinate de situaţia foarte
delicată în care se aflau SUA în acea perioadă. Pentru prima dată Taylor
poziţionează în prim plan managementul organizaţiei. El a elaborat teoria
cunoscută sub numele de abordarea managementului ştiinţific.
Două au fost coordonatele majore ale
acestei accepţiuni: standardizarea muncii, ceea ce însemnă că
întotdeauna poate fi identificat cel mai bun mod de a realiza o activitate şi urmărirea
şi controlul pentru încadrarea în anumite standarde.
Abordarea
Noului management public
În perioada 1980-1990, pentru organizaţiile
din sectorul public a apărut şi s-a dezvoltat o nouă abordare asupra modului de
conducere a acestora, ca răspuns la modelul tradiţional al administraţiei
publice promovat la începutul secolului al XX-lea.
Cei mai mulţi specialişti din Marea
Britanie, alte ţări europene, SUA, Australia etc. care au promovat şi susţinut
noul curent, erau convinşi că implementarea acestuia înseamnă schimbări
fundamentale în mentalitatea şi comportamentul funcţionarilor publici, în modul
de exercitare a funcţiilor de conducere şi de execuţie, dar şi în orientarea
organizaţiilor publice către piaţa serviciilor şi, implicit, către client.
3.
Coordonate ale misiunii instituţiilor publice în
contextul Noului management public
Rolul instituţiei publice
este
acela de a oferi produse şi servicii
publice de cea mai bună calitate pentru satisfacerea nevoilor
sociale generale şi specifice pentru persoane fizice şi juridice, în condiţii de eficienţă economică.
În
funcţie de domeniul în care este profilată instituţia publică, se menţionează
expres produsul, serviciul, respectiv gama de produse şi servicii publice pe
care le oferă. Reprezentanţii managementului public pot menţiona din gama sortimentală de servicii publice doar
câteva considerate reprezentative, fapt
care semnifică preocuparea mai mare pentru cele nominalizate, nu însă în
defavoarea celorlalte categorii şi tipuri de servicii
precizate în
cadrul legislativ.
Este
importantă nominalizarea în conţinutul misiunii instituţiei publice a
beneficiarilor de produse şi servicii. Aceştia se diferenţiază în funcţie de
domeniul în care instituţia publică desfăşoară activitatea şi de specificul
obiectului de activitate. Este normală şi evidentă o astfel de nominalizare a consumatorilor determinată
atât de multitudinea serviciilor publice oferite, cât şi de varietatea
clienţilor, în special pentru instituţiile din administraţia publică, care
beneficiază de acestea. De asemenea, se poate integra în conţinutul misiunii
exact categoria şi/sau categoriile de clienţi pe care îi are cu precădere în
vedere instituţia publică. În conţinutul misiunii instituţiei publice este bine
venită, pentru mai multă rigurozitate, o ierarhizare
a acestora sau o diferenţiere a
consumatorilor de produse şi servicii
publice, în funcţie de anumite
priorităţi declarate de reprezentanţii managementului public în perioade
distincte.
Valorile şi aspiraţiile promovate într-o instituţie publică formează filosofia
instituţiei publice respective. Este important ca valorile să fie declarate şi integrate în misiunea
instituţiei publice, deoarece oferă informaţii
despre percepţia managementului public şi celorlalţi angajaţi vis-à-vis de cetăţeni şi de
relaţiile cu aceştia, atitudinea faţă de muncă, valorile etice considerate în procesele de muncă prin care
serviciile publice sunt
realizate şi furnizate către clienţi.
În
procesul de fundamentare a sistemului de valori şi aspiraţii este necesară o abordare bidimensională,
deoarece există un set de valori comune
tuturor instituţiilor publice care desfăşoară activităţi în sectorul public, dar şi o serie de valori
specifice determinate de particularităţile domeniului pentru care acestea sunt determinate.
Reforma
managementului public susţine flexibilitatea şi adaptabilitatea, eliminarea şi
simplificarea multor reguli, orientarea spre performanţă, informare şi o
administraţie accesibilă şi orientată spre cetăţean. Problema este că aceste
obiective, pe care cei mai mulţi le consideră admirabile, nu sunt lipsite de
probleme. Managementul performanţei, chiar şi atunci când criteriile de performanţă
au fost mai clar definite şi măsurătorile au fost mai puţin problematice, ar
putea şi să facă mai mult rău decât bine.
În
unele ţări reforma structurală introduce privatizarea ca formulă de creştere a
eficienţei sectorului public, parteneriatul public-privat în furnizarea
serviciilor publice, schimbarea raportului pe piaţa muncii între forţa de muncă
ocupată din sectorul public şi cea ocupată din sectorul privat, creşterea
investiţiilor în serviciile publice, utilizând sistematic mecanismele de tip
piaţă; alte ţări studiază gradul în care pot să le utilizeze sau realizează schimbări
considerabile care implică extinderea de facto a acestora fără o
raportare anume la un model concret de piaţă.
În
sistemul de management public din România profesionalizarea managementului
public este absolut necesară dacă se doreşte orientarea sistemului
administrativ şi a statului nostru către valorile promovate în toate
democraţiile occidentale. Etapele importante
ale acestui proces sunt:
1. elaborarea
unui studiu amplu de diagnosticare în
domeniul resurselor umane;
2. fundamentarea strategiei globale în
domeniul resurselor umane în sectorul public;
3. elaborarea
strategiei globale şi a strategiei în
domeniul resurselor umane în administraţie şi în celelalte domenii de activitate din sectorul public;
4. pregătirea resurselor umane pentru
implementarea strategiilor;
5. asigurarea climatului organizaţional;
6. implementarea strategiilor de resurse umane;
7. monitorizarea, evaluarea şi adaptarea
strategiei globale şi a celei în domeniul resurselor umane.
Efectele
unei astfel de schimbări fundamentale în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice din ţara noastră ar fi următoarele:
• îmbunătăţirea
semnificativă a calităţii deciziilor administrative;
• amplificarea
funcţionalităţii la nivel de instituţie şi de sistem administrativ în ansamblul
lui;
• îmbunătăţirea
calităţii serviciilor oferite instituţiilor şi cetăţenilor;
• îmbunătăţirea
imaginii instituţiilor publice şi a autorităţilor statului etc.
Iniţierea
şi accelerarea profesionalizării managementului public în sectorul public din
ţara noastră reprezintă o premisă necesară în procesul reformei administrative,
care aşteaptă a fi implementată în autorităţile şi instituţiile publice de la
nivel central şi local.
Fără o profesionalizare
a managementului public este foarte greu de crezut că instituţiile publice şi
autorităţile administrative vor ajunge la niveluri de performanţă comparabile
cu cele ale organizaţiilor similare din ţările dezvoltate.
4.
Concluzii
Serviciile
publice există pentru a realiza obiectivele de interes public, pentru a creşte
gradul de satisfacere a nevoilor, aşteptărilor cetăţenilor prin intermediul
unui proces politic. Toate schimbările manageriale prezentate urmăresc
realizarea obiectivelor publice cât mai eficient posibil şi furnizarea de
informaţii absolut necesare fundamentării deciziilor de către politicienii care
colaborează cu organizaţiile publice în cadrul unui proces de management
desfăşurat în manieră interactivă.
Specialiştii
nu pot estima încă peste cât timp se vor putea cunoaşte rezultatele
implementării noilor valori ale Noului Management Public, dar sunt convinşi că,
în timp, datorită dezvoltării dimensiunii manageriale a activităţilor
desfăşurate în organizaţiile din sectorul public, managerii publici şi ceilalţi
funcţionari publici vor deveni „întreprinzători” şi vor descoperi noi
modalităţi de realizare şi furnizare a serviciilor publice, astfel încât cele
mai multe din valorile promovate în cadrul Noului Management Public să poată fi
realizate. Aceasta practic ar însemna reducerea costurilor cu cheltuielile
birocratice şi creşterea ponderii resurselor alocate eficientizării
serviciilor, prin dezvoltarea relaţiilor cu organizaţiile din sectorul privat.
BIBLIOGRAFIE
1.
Alexandru, Ioan, Popescu-Slăniceanu, Ion, Cărăuşan,
Mihaela, Enescu, Cosmin Ionuţ, Dincă, Dragoş, Drept administrativ, Ed.Economică, Bucureşti, 2003.
2.
Androniceanu, Armenia, Noutăţi în managementul public, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=10&idb=8
3.
Androniceanu, Armenia, Academia de Studii Economice
din Bucureşti, Noul management public, un
posibil model pentru reforma managementului public în sistemul administrativ
din România
4.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Noul management public, Suport de curs,
Piteşti, 2007
5.
Christopher Pollitt, Public Management Institute, Noul
management public – o privire de ansamblu asupra poziţiei sale actuale
6.
Chiriţoiu, Bogdan M.,
Pintea, Cosmin, Sinteză privind Politicile Publice, Facultatea de Ştiinţe Politice,
Universitatea Bucureşti
7.
Matei,
Lucica, Sectorul public şi
provocările europenizării, Şcoala Naţională de Studii Politice şi
Administrative, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu