Particularităţi ale sistemului organizatoric în Administraţia Publică

Sistemul actual al administraţiei publice din Romania şi instituţiile sale caracteristice, autonomia şi descentralizarea nu sunt o noutate în sistemul constituţional românesc, ele au, de fapt, o îndelungată tradiţie în viaţa administrativă a societăţii româneşti, cu sorginte în a doua jumătate a secolului al XIX-lea .

Administraţia publicã reprezintã ansamblul activitãţilor Preşedintelui României, Guvernului, autoritãţilor administrative autonome centrale, autoritãţilor administrative autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publicã se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii se presteazã servicii publice. În conceptul şi construcţia administraţiei publice se disting douã elemente componente esenţiale şi indispensabile ale administraţiei publice, şi anume elementul structural-organic şi elementul funcţional.

Elementul structural-organic desemneazã totalitatea acelor autoritãţi sau instituţii, reunite, de regulã, într-un sistem unitar corespunzãtor puterii executive pe care o exercitã şi a atribuţiilor comune acesteia pe care le îndeplinesc.

Elementul funcţional este reprezentat de un anumit tip de activitate fundamentalã prin care se realizeazã sau se exercitã puterea publicã numitã şi activitate administrativã sau executivã.

 Datoritã faptului cã administraţia, în sensul de activitate, se realizeazã printr-o multitudine de forme organizatorice care grupeazã categorii de oameni (personalul), sistemul administraţiei publice este un mod de organizare socialã bazat pe relaţii care existã între aceşti oameni ce realizeazã o activitate specificã.

Acest sistem de organizare socialã existã şi funcţioneazã în cadrul unui macrosistem de organizare socialã a societãţii globale, consideratã la nivel naţional sau la nivelul unor unitãţi administrativ-teritoriale.

Criteriile ce stau la baza organizãrii administraţiei publice

În ceea ce priveşte administraţia publicã, multitudinea autoritãţilor şi instituţiilor administrative ale statului şi ale colectivitãţilor locale determinã ordonarea lor, în vederea realizãrii funcţiilor pe care acestea le au, în baza a douã criterii, şi anume: criteriul teritorial, cãruia îi corespunde structura ierarhicã, şi criteriul competenţei materiale sau funcţional, cãruia îi corespunde structura funcţionalã.

Criteriul teritorial

Într-o viziune tradiţionalã, acest criteriu stã la baza împãrţirii autoritãţilor administraţiei publice în autoritãţi centrale şi autoritãţi locale, dupã raza teritorialã în care poate acţiona autoritatea publicã respectivã.

Într-o concepţie relativ mai nouã, motivarea structurii teritoriale a administraţiei publice o constituie colectivitatea de cetãţeni pentru care acţioneazã, ale cãror interese le gestioneazã respectiva autoritate a administraţiei publice.

Astfel, autoritãţile administraţiei publice centrale acţioneazã în interesul întregii colectivitãţi umane existente în sistemul social global, deci la nivelul statului, iar autoritãţile administraţiei publice locale au în vedere soluţionarea intereselor colectivitãţilor locale, deci într-o anumitã parte a teritoriului, interese care, bineînţeles, sunt armonizate cu interesele generale.

           Criteriul funcţional sau al competenţei materiale

           Acest criteriu stã la baza împãrţirii autoritãţilor administraţiei publice în autoritãţi cu competenţã generalã şi autoritãţi cu competenţã de specialitate, determinând astfel o altã structurã a administraţiei publice, şi anume structura funcţionalã a acesteia.

           Activitatea administrativã a statului, dar şi a colectivitãţilor locale cuprinde o multitudine de sarcini, care se pot realiza (din punct de vedere teoretic) fie printr-o singurã grupare de funcţionari, fie prin amenajarea mai multor grupãri specializate funcţional. În cea de-a doua situaþţie, se realizeazã o distribuţie funcţionalã, specializatã a sarcinilor autoritãţilor administraţiei publice, cãrora li se atribuie o competenţã specificã, astfel încât fiecare autoritate sã aibã obiectul sãu de activitate.

          Administraţia publicã, în mod tradiţional, presupune douã elemente de bazã:

·         Executarea legii – cuvântul “lege” fiind înţeles în accepţiunea “latto sensu”, de act normativ cu forţă obligatorie şi nu în accepţiunea “stricto sensu”, de act juridic al Parlamentului.

·         Prestarea de servicii publice în limitele legii. Prin serviciul public se înţelege activitatea organizatã sau desfãşuratã de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Prezentarea de ansamblu a principiilor de organizare şi funcţionare a administraţiei publice.

      Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale au o importanţã deosebitã în configurarea structurii organizatorice şi funcţionale a autoritãţilor publice locale, motiv pentru care ele sunt reglementate la nivel constituţional în felul urmãtor: “Administraţia publicã din unitãţile administrativ – teritoriale se întemeiazã pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizãrii servicilor publice”.

1. Principiul autonomiei locale este enunţat constituţional  şi conferă dreptul autorităţilor administraţiei publice locale, de a administra proprietatea publică ce aparţine comunei, oraşului sau judeţului, precum şi dreptul  la resurse proprii şi suficiente de care ele pot să dispună liber în exerciţiul competenţelor lor, constituantul reglementând în acest scop dreptul autorităţilor locale de a stabili impozite şi taxe locale  şi de a elabora, aproba şi executa bugetul local.

2.   Principiul descentralizării serviciilor publice

Descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale, comunale, orăşeneşti sau judeţene, se realizează de către autorităţi liber alese de către şi dintre cetăţenii colectivităţii respective, având la dispoziţie, conform prevederilor constituţionale, mijloace financiare proprii şi beneficiind de putere autonomă de decizie, aşadar un sistem care răspunde ideii de libertate.

De menţionat că, în acelaşi timp, regimul administrativ mai cunoaşte şi nuanţări ale descentralizării, şi anume deconcentrarea administrativă. Ea constă în lărgirea sferei de atribuţii a serviciilor şi agenţilor autorităţii executive de la nivel local, adică în  transferarea capacităţii de decizie a puterii centrale către reprezentanţii săi locali.

      Alte principii ale administraţiei publice locale - Aşa-zisele principii adăugate de Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, alături de cele precizate în Constituţie şi anume eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, principiul legalităţii şi consultarea cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit.

Autorităţile administraţiei publice

      Autorităţile publice care pun în practicã deciziile luate în cadrul activităţii executive sunt identificate sub numele de „autorităţi ale administraţiei publice”. Acestea sunt împărţite în autorităţi publice de stat (centrale) şi autorităţi ale administraţiei publice locale. Pentru realizarea sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea de a folosi forţa publică a statului cu care sunt înzestrate.

     Autorităţile administraţiei publice de stat sunt:

·         Preşedinţia României prin administraţia prezidenţială;

·         Guvernul prin aparatul de lucru al Guvernului;

·         Administraţia de specialitate: ministerele, autorităţile administrative autonome, serviciile publice deconcentrate;  

    Autorităţile administraţiei publice locale sunt:

·         Consiliul judeţean;

·         Consiliul local;

·         Primarul;

·         Comisia judeţeană consultativă.

Administraţia publicã de stat

          Preşedinţia României este o instituţie publică care funcţionează în baza Constituţiei, a Decretului Lege nr.92/1990 şi a Legii nr.114 din 6 iulie 1994 şi are ca scop asigurarea exercitării de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţie şi prin legi.

          Prin Administraţie prezidenţială se înţelege serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui Romniei, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. Compartimentele şi funcţiile din structura Administraţiei prezidenţiale, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale, care se aprobă de Preşedintele României.

         Personalul Administraţiei prezidenţiale este alcătuit din:

§  Persoane detaşate, la cererea Preşedintelui României, din ministere şi alte autorităţi publice;

§  Persoane încadrate direct pe funcţiile sau posturile pe care urmează să le îndeplinescă.

  Structura organizatorică a Administraţiei prezidenţiale se prezintă astfel:

a.       Departamentul Politic;

b.      Departamentul Relaţii Internaţionale;

c.       Departamentul Strategii Economice şi Sociale;

d.      Departamentul Comunicare Publică;

e.       Departamentul Financiar şi de Logistică;

f.       Departamentul Securităţii Naţionale;

g.      Departamentul Constituţional Legislativ;

h.      Cancelaria Ordinelor;

i.        Compartimentul Protocol;

j.        Compartimentul Personal-Organizare.

          Guvernul prin natura activităţii pe care o desfãşoarã este parte a sistemului autorităţilor administraţiei publice, exercitând conducerea generalã a administraţiei publice. Sarcina sa este de a duce la îndeplinire programul de guvernare aprobat de Parlament şi de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţãrii.

         Structura organizatorică a Guvernului cuprinde:

·         Aparatul de lucru al Primului Ministru;

·         Secretariatul General al Guvernului;

·         Departamente şi structuri cu atribuţii specifice;

           De asemenea, în directa coordonare a Primului-Ministru se află Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat.

           Aparatul de lucru al Guvernului are în subordine trei departamente:

§  Departamentul pentru Relaţiile cu Investitorii Străini;

§  Departamentul pentru Analiza Instituţională şi Socială;

§  Departamentul de Control şi Anticorupţie al Guvernului.

          Atribuţiile Guvernului pot fi împãrţite în mai multe categorii:

1. Atribuţii generale:

·         exercitã conducerea generalã a administraţiei publice;

·         asigurã executarea de cãtre administraţia publicã a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;

·         conduce şi controleazã activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale precum şi a autorităţilor locale ale administraţiei publice;

·         asigurã administrarea proprietăţii publice şi private a statului.

2. Atribuţii în domeniul normativ:

·         elaboreazã proiecte de legi şi le supune spre aprobare Parlamentului şi de asemenea dezbate propunerile legislative care privesc activitatea executivã primite din partea Parlamentului;

·         emite hotãrâri pentru organizarea executãrii legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanþe de urgenţă potrivit Constituţiei;

·         elaboreazã proiectul legii bugetului de stat şi a bugetului asigurãrilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului.

3. Atribuţii în domeniul economic :

·         aprobã strategiile şi programele de dezvoltare economicã a ţãrii, pe ramuri şi domenii de activitate şi le supune spre adoptare Parlamentului;

·         aprobã balanţa comercialã şi de plăţi externe, precum şi planurile de încasãri şi plăţi în numerar;

·         aprobã programele pentru modernizarea capacităţilor de producţie ce se realizeazã prin subvenţii de stat;

·         stabileşte mãsuri pentru introducerea şi dezvoltarea mecanismelor economiei de piaţã;

·         asigurã reorganizarea activităţii economice, potrivit cerinţelor economiei de piaţă, precum şi adoptarea mãsurilor de privatizare a unor activităţi;

·         aprobã regimul preţurilor şi tarifelor la produsele, lucrãrile şi serviciile pentru care preţul şi tariful se stabileºşe de cãtre Guvern;

·         aprobã amplasarea obiectivelor de investiţii şi scoaterea terenurilor din producţia agricolã ori din fondul forestier, precum şi defrişarea unor suprafeţe împãdurite, în vederea realizãrii de obiective de investiţii.

4. Atribuţii în domeniul social:

·         asigurã realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare.

5. Atribuţii în domeniul legalitãţii şi apãrãrii ţãrii:

·         asigurã apãrarea ordinii de drept şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

·         aduce la îndeplinire mãsurile adoptate, pentru apãrarea ţãrii, scop în care organizeazã şi înzestreazã forţele armate;

·         stabileşte mãsurile de aplicare a reglementãrilor legale privind apãrarea secretului de stat;

·         organizeazã desfăşurarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru Preşedintele României, Parlament şi autorităţile locale.

6. Atribuţii în domeniul relaţiilor externe:

·         adoptã mãsuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri şi convenţii internaţionale, care angajeazã statul român şi le înainteazã Preşedintelui României;

·         aprobã acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna numai din împuternicirea Primului-ministru.

          Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizeazã politica guvernamentalã în domeniile de activitate ale acestora. Acestea se organizeazã şi funcţioneazã numai în subordinea Guvernului.

           Personalul ministerelor se compune din următoarele categorii: personal de conducere, personal de conducere de specialitate, personal de execuţie administrativă şi personal de deservire.

       Miniştrii reprezintã ministerele în raporturile cu celelalte autoritãţi publice şi rãspund de întreaga activitate a ministerului.

      Miniştrii au urmãtoarele atribuţii:

·         organizeazã, coordoneazã şi controleazã aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotãrârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici;

·         iniţiazã şi avizeazã proiecte de lege, ordonanşe, hotãrâri ale Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobatã de Guvern;

·         aţþioneazã pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integratã celei de dezvoltare economico-socialã a Guvernului;

·         fundamenteazã şi elaboreazã propuneri pentru bugetul anual, pe care le înainteazã Guvernului;

·         urmãresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului aprobat;

·         reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltã relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce intereseazã domeniul lor de activitate;

·         iniţiazã şi negociazã, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;

·         urmãresc şi controleazã aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau mãsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrãrii în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;

·         coordoneazã şi urmãresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;

·         avizeazã, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi coopereazã cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;

·         colaboreazã cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregãtirii profesionale a personalului din sistemul lor;

·         aprobã, dupã caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.

       În cadrul administraţiei centrale de specialitate există pe lângă ministere, autorităţi subordonate ministerelor şi autorităţi autonome.

       Dintre autorităţile subordonate ministerelor amintim: Oficiul Naţional de Cadastru,Geodezie şi Cartografie, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Direcţia Generală pentru Paşapoarte, Institutul Naţional de Administraţie, Academia Diplomatică, Direcţia Generală a Vămilor, Garda Financiară, Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială etc.

      Autorităţile administrative autonome se înfiinţeazã numai prin lege organicã şi sunt independente faţã de Guvern, aflându-se în afara sistemului administraţiei guvernamentale.

      În România funcţioneazã urmãtoarele autorităţi administrative autonome, înfiinţate conform prevederilor constituţionale:

·         Avocatul Poporului;

·         Consiliul Legislativ;

·         Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii;

·         Consiliul Superior al Magistraturii;

·         Curtea de Conturi;

·         Serviciul Român de Informaţii.

      De asemenea au mai fost înfiinţate prin legi organice urmãtoarele autorităţi administrative autonome:

·         Agenţia Română de Presa ROMPRES;

·         Autoritatea Electoralã Permanentã;

·         Banca Naţionalã a României;

·         Comisia de supraveghere a Asigurãrilor;

·         Comisia Naţionalã a Valorilor Imobiliare;

·         Consiliul Concurenţei;

·         Consiliul Economic Social;

·         Consiliul Naţional al Audiovizualului;

·         Consiliul Naţional de Evaluare Academicã;

·         Consiliul Naţional de Formare Profesionalã a Adulţilor;

·         Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

      Aceste autorităţi administrative autonome exercitã o activitate executivã ce are ca obiect organizarea executãrii şi executarea în concret a legii, asigurarea funcţionãrii unor servicii publice şi exercitarea unor competenţe administrativ-jurisdicţionale, încadrându-se în categoria organelor executive ale statului.

Instituţiile publice centrale sunt reprezentate în teritoriu prin intermediul:

A.Serviciile publice deconcentrate sunt structurile teritoriale prin care ministerele şi celelalte organe centrale îşi realizeazã competenţa la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţãrii şi îşi îndeplinesc în mod concret atribuţiile conferite de lege. Atribuţiile şi structura organizatoricã a acestora se aprobã prin ordin al ministrului sau al conducãtorului organului de specialitate în subordinea cãruia îşi desfãşoarã activitatea, dupã caz.

      Ministerele pot avea servicii publice deconcentrate la nivelul judeţelor, oraşelor şi respectiv, sectoarelor, şi chiar al comunelor. Exemple:

·         inspectoratele judeţene de poliţie;

·         inspectoratele judeţene de protecţie civilã;

·         inspectoratele şcolare judeţene;

·         direcţiile generale de finanţe publice;

·         direcţiile sanitar-veterinare;

·         direcţiile judeţene de statisticã;

·         direcţiile judeţene pentru sport;

·         direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socialã;

·         comisariatele judeţene ale Gãrzii de mediu;

·         agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncã;

·          casele judeţene de pensii;

·         oficiile judeţene pentru protecţia consumatorului;

·         oficiile de cadastru şi publicitate imobiliarã.

 B. Prefectul este un reprezentant al statului, mai exact al executivului central, care are rolul de a veghea asupra aplicãrii legii de cãtre autorităţile administraţiei publice locale.

Începând cu 1 ianuarie 2006 prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici, aşa cum este precizat în Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, art. 9 alin.1.

      Conform Legii nr. 340/2004, prefectul îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:

·         asigurã, la nivelul judeţului sau, dupã caz, al municipiului Bucureşti, realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotãrârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;

·         acţioneazã pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, şi dispune mãsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;

·         conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor ºi ale celorlalte organe ale administraþiei publice centrale din unitãþile administrativ-teritoriale;

·         acţioneazã pentru asigurarea climatului de pace socialã, menţinerea unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantã prevenirii tensiunilor sociale;

        Tot prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi, în calitatea sa de ordonator de credite propune bugetele acestora. Prefectului îi revine dreptul de a propune numirea şi eliberarea din funcţie a conducãtorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte, dacã le considerã nelegale, cu excepţia actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept.

Administraţia publică locală

 1. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publicã. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controleazã. El rãspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, reprezintã comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau strãine, precum şi în justiţie.

          Primarul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Mandatul primarului este de 4 ani şi poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau de catastrofã.

2. Consiliul local

         Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau de catastrofã.

Consiliul local are iniţiativã şi hotărăşte, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale.

        3. Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituitã la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţilor consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean. Acesta cuprinde o componentă administrativă (direcţii de specialitate) şi una legislativă( consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale). Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau de catastrofã.

          Potrivit Legii nr. 215/2001, consiliul judeţean, ca autoritate deliberativã a administraţiei publice locale constituitã la nivel judeţean, are anumite atribuţii,printre care:

·         alege din rândul consilierilor un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi;

·         aprobã, la propunerea preşedintelui, regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean, numãrul de personal în limitele normelor legale, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, a instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi a regiilor autonome de interes judeţean;

·         adoptã strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socialã a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale, dispune, aprobã şi urmãreşte, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti interesate, mãsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;

·         coordoneazã activitatea consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean;

·         aprobã bugetul propriu al judeţului, împrumuturile, virãrile de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobã contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabileşte impozite şi taxe, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii; hotãrăşte repartizarea pe comune, oraşe şi municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în condiţiile legii;

·         administreazã domeniul public şi domeniul privat al judeţului; 

·         hotãrăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publicã a judeţului sau, dupã caz, a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii; hotãrãşte cu privire la vânzarea, concesionarea şi închirierea bunurilor proprietate privatã a judeţului, în condiţiile legii.

4. Comisia judeţeană consultativă se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti şi este formată din:

-          prefect şi preşedintele Consiliului judeţean;

-          subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean;

-          secretarul general al prefecturii şi secretarul general al judeţului;

-          primarul municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi secretarul general al municipiului Bucureşti;

-          primarii oraşelor şi comunelor din judeţ, respectiv primarii sectoarelor municipiului Bucureşti;

-          şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti;

-          şefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al Consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

-          conducătorii regiilor autonome de interes judeţean, al sucursalelor regiilor autonome de interes naţional şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, precum şi conducătorii altor structuri organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.

Categorii de servicii publice locale

         Autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în condiţiile Legii nr. 215/2001 în orice domeniu de activitate, deoarece pentru funcţionarea normală a oricărei comunităţi, sunt necesare o serie de activităţi specifice de interes general.

         Exemple:

      1.      Serviciile publice cu caracter statal:

-          Serviciul de pazã asigurat de corpul gardienilor publici;

-          Serviciul public de protecţie civilã;

-          Serviciul de autorizare a construcţiilor.

2. Serviciile comunitare:

-          Serviciile comunitare privind evidenţa populaţiei;

-          Serviciile comunitare privind evidenţa paşapoartelor;

-          Serviciile comunitare pentru situaţii de urgenţă;

-          Poliţia comunitară;

-          Serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură.

3. Servicii publice de gospodărie comunală şi perspectivă europeană:

-          Serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare;

-          Serviciul public de salubrizare;

-          Serviciile publice privind energia electrică şi termică;

-          Serviciul public de transport călători;

-          Serviciul public de întreţinere a spaţiilor verzi;

-          Întreţinerea,repararea şi exploatarea drumurilor publice.

4. Alte servicii publice locale
5. Servicii publice comerciale:

-          Organizarea şi funcţionarea pieţelor agroalimentare;

-          Serviciul de exploatare a parcajelor publice;

-          Licenţierea transportului privat de călători;

-          Expunerea firmelor şi reclamelor publicitare;

-          Organizarea şi funcţionarea cimitirelor;

-          Serviciul public de ecarisaj;

6. Serviciul public pentru activităţi culturale.

            În funcţie de necesităţi, prin hotãrâre a consiliului judeţean, respectiv prin hotãrâre a consiliului local, se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodãrie comunalã, având ca obiect alte activităţi decât cele prevãzute anterior. Desigur, la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea serviciilor publice interesul general al cetăţenilor este prioritar, iar sistemele publice de gospodãrie comunalã, inclusiv terenurile aferente, fiind de folosinţã, interes sau utilitate publicã, aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public şi/sau celui privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

            Distincţia dintre administraţia publicã centralã şi cea localã are la bazã utilizarea mai multor criterii cumulative. Ele au în vedere competenţa teritorialã şi materialã a organelor ce compun administraţia publicã şi natura interesului pe care il promoveazã. Astfel, administraţia publicã centrală îşi exercitã competenţa teritorialã la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea localã doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Pe de altã parte, organele ce compun administraţia publicã centralã dispun de competenţã materialã generalã (Guvernul), pe când autoritãţile locale au o competenţã materialã ce se circumscrie în jurul realizãrii interesului local.

În concluzie, aşa cum reţine doctrina, „sistemul administraţiei publice se construieşte pentru realizarea unor activităţi de organizare a executãrii şi de executare a legii, care se referã la întreaga populaţie a ţãrii şi se aplicã pe întreg teritoriul statului şi în unităţile teritorial-administrative ale acestuia. În acest sens, sistemul administraţiei publice se va construi pentru a realiza activităţi care intereseazã întreaga populaţie, comuna, oraşul, municipiul şi judeţul, pentru realizarea unor activităţi teritorial-administrative”.