Competenţa în materie penală

Prin competenţă trebuie să înţelegem sfera atribuţiunilor pe  care le au de îndeplinit organele judiciare în cadrul procesului penal şi aceasta poate fi:

-    funcţională, adică cea care se referă la categoriile de activităţi pe care le poate desfăşura un anume organ judiciar, în cadrul competenţei sale generale.

-    materială, prin care se stabileşte care dintre organele judiciare de grade diferite pot instrumenta anumite categorii de cauze penale;

-    teritorială, care are în vedere care dintre organele judiciare de acelaşi grad este în drept să soluţioneze o anumită cauză şi care este guvernată de anumite criterii, astfel :

· locul unde a fost săvârşită infracţiunea;

· locul unde a fost prins făptuitorul;

· locul unde locuieşte făptuitorul;

· locul unde locuieşte persoana vătămată.

Mai avem o formă subsidiară, competenţa după  calitatea persoanei, criteriu potrivit căruia numai anumite organe judiciare pot soluţiona cauze în care figurează – în calitate de făptuitori, învinuiţi sau inculpaţi -  persoane, având o anumită calitate.

Prorogarea de competenţă. Înseamnă prelungirea competenţei normale a unui organ judiciar, asupra unei cauze penale care, în mod firesc ar reveni altuia şi se produce, în cazuri precis determinate de lege, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

Prorogarea de competenţă o întâlnim atunci când este vorba de:

· indivizibilitate;

· conexitate;

· chestiuni prealabile;

· schimbarea  calităţii persoanei;

· schimbarea încadrării juridice sau a calificării faptei.

Declinarea de competenţă este instituţia în baza căreia un organ judiciar care se consideră necompetent să soluţioneze o anumită cauză, trimite dosarul organului competent.

Declinarea de competenţă poate avea loc  numai între două organe judiciare de acelaşi fel, indiferent că este vorba de organe de cercetare penală, de procuror sau de instanţe de judecată. Declinarea de competenţă nu este supusă nici apelului şi nici recursului, conflictele ivite în această materie fiind soluţionate de organul judiciar superior comun acelora aflate în litigiu.

Incompatibilitatea, este instituţia prin intermediul căreia o persoană care face parte dintr-un organ judiciar este împiedicată să participe la activitatea procesuală dintr-o cauză penală concretă, pentru a fi înlăturate suspiciunilor care planează asupra obiectivităţii sau imparţialităţii sale în legătură cu modul de rezolvare a dosarului respectiv.

Abţinerea, constă în cererea pe care persoana incompatibilă o formulează pentru a nu participa la rezolvarea unei anumite cauze de care se leagă cazul de incompatibilitate.

Recuzarea, este situaţia prin care o persoană, făcând parte dintr-un anume organ judiciar, care a refuzat să se abţină, poate fi împiedicată să participe la derularea activităţilor procesual penale, printr-o cerere de recuzare, care poate fi formulată numai de către părţi.

Strămutarea cauzei. În situaţia în care judecarea unei cauze nu s-ar putea face în bune condiţiuni la o anume instanţa, deoarece ar exista un climat nepotrivit, prin strămutare, dosarul poate fi transferat la o altă instanţă egală în grad, de regulă.

Strămutarea se dispune, numai de instanţa supremă, prin încheiere, nu trebuie motivată şi nu este supusă nici unei căi de atac.