OBIECTUL ŞI CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. Obiectul actului juridic civil

Prin obiect al actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau la care sunt obligate.

Aşa cum bunurile sunt socotite obiect derivat al raportului juridic civil, ele pot fi considerate obiect derivat şi al actului juridic civil.

Pentru ca obiectul actului juridic civil să fie valabil, el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

·         Obiectul trebuie să existe. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, nu se mai pune problema realizării celorlalte condiţii.

Dacă obiectul actului juridic civil priveşte un bun, această condiţie implică respectarea următoarei reguli: bunul trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic civil.

Bunul care nu există încă, dar va exista în viitor, este considerat că există.

Prin excepţie, există o categorie de acte în cazul cărora obiectul nu poate fi viitor: succesiunile viitoare nu pot forma obiectul actului juridic civil. Motivul pentru care un asemenea act juridic este nul nu îl constituie însă faptul că obiectul este viitor, ci caracterul imoral al cauzei. Se consideră că este imorală încheierea unui act juridic cu luarea în considerare a morţii unei persoane. Cât timp succesiunea nu s-a deschis (deci cel despre a cărui moştenire este vorba nu a decedat), viitorii moştenitori nu pot contracta cu privire la acesta (nu pot vinde, închiria, gaja etc. bunuri succesorale, nu pot face acte de acceptare sau renunţare anticipată la moştenire etc.).

Nu este mai puţin adevărat că această interdicţie poate părea prea rigidă din moment ce există numeroase alte acte juridice care se încheie cu luarea în considerare a morţii unei persoane şi care nu sunt socotite imorale: renta viageră, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere etc.

Bunul care a existat în trecut, dar nu mai există încă, este considerat că nu există. Potrivit Codului civil: ”Dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă era pierdut numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract sau a pretinde reducerea preţului”.

·         Obiectul trebuie să fie în circuitul civil.

Codul civil prevede că ”numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract.” Deci bunurile inalienabile, cum sunt bunurile aflate în domeniul public al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, nu pot forma obiect al unor acte juridice translative de proprietate. Fireşte, ele pot forma obiect al altor acte juridice, spre exemplu al unui contract de concesiune;

·         Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil.

Pentru a fi în prezenţa unei manifestări de voinţă producătoare de efecte juridice, obiectul actului juridic trebuie să fie determinat (dacă bunul este cert – prin arătarea caracteristicilor acestuia) sau determinabil (dacă bunul este de gen – prin arătarea cantităţii, calităţii, valorii sau prin stabilirea anumitor criterii de determinare care să permită individualizarea bunului prin cântărire, numărare, măsurare etc.).

·         Obiectul trebuie să fie posibil

Această condiţie este impusă de regula de drept conform căreia nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Dar se are în vedere imposibilitatea absolută (pentru oricine) şi nu imposibilitatea relativă (pentru un anumit debitor).

În cazul actelor translative de proprietate, posibilitatea juridică a obiectului presupune şi că cel care se obligă trebuie să fie titularul dreptului. Într-adevăr, conform principiului “nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are”, vânzarea lucrului altuia este un act juridic nul pentru obiect, imposibil din punct de vedere juridic.

Dacă însă cumpărătorul are cunoştinţă despre faptul că bunul nu se află în proprietatea vânzătorului, actul juridic poate fi considerat valabil, încheiat sub condiţia suspensivă a procurării dreptului de proprietate de câtre vânzător.

·         Obiectul trebuie să fie licit şi moral.

Actul va fi nul pentru obiect ilicit sau imoral, atunci când obiectul acestuia este în contradicţie cu legea sau morala.

2. Cauza actului juridic civil

Cauza reprezintă elementul actului juridic civil ce constă în motivaţia încheierii unui astfel de act. Împreună cu consimţământul, cauza formează voinţa juridică. Ea este cea care răspunde la întrebarea “de ce“, “pentru ce s-a încheiat actul juridic” ?

Potrivit Codului civil, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. De aici decurge că, pentru a conduce la încheierea unui act juridic valabil, cauza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

·         Cauza trebuie să existe.

Când cauza lipseşte ca urmare a lipsei discernământului, lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic, aceasta fiind sancţiunea încheierii actului juridic de către o persoană lipsită de discernământ.

Când lipsa cauzei este urmarea lipsei scopului încheierii actului, sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.

Dacă una dintre părţi vinde un bun fără a pretinde nici un preţ pentru acesta şi fără să existe intenţia de a gratifica cealaltă parte, contractul va fi nul ca act de vânzare pentru lipsa cauzei.

·         Cauza trebuie să fie reală.

Cauza este falsă atunci când există eroare asupra motivului determinant al încheierii actului. Ea atrage sancţiunea nulităţii relative a actului juridic civil.

·         Cauza trebuie să fie licită şi morală.

Potrivit Codului civil “cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.

În ceea ce priveşte proba cauzei, Codul civil prevede: “Convenţia este valabilă cu toate că cauza nu este expresă.

Cauza este prezumată până la dovada contrarie”. Textul citat conţine următoarele două prezumţii relative (împotriva cărora este admisibilă proba contrară):

a) prezumţia de existenţă a cauzei;

b) prezumţia de valabilitate a cauzei.

Deci, cel ce invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei trebuie să-şi dovedească susţinerile, şi nu cealaltă parte, care susţine că actul s-a încheiat pentru o cauză existentă şi valabilă.

Inexistenţa şi falsitatea cauzei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernământului, lipsei unui element esenţial la încheierea actului juridic ori erorii asupra mobilului determinant. Caracterul ilicit sau imoral al cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

Din punct de vedere structural, noţiunea de cauză cuprinde două elemente: cauza imediată şi cauza mediată.

- Cauza imediată este un element abstract şi invariabil, în cadrul unei anumite categorii de acte juridice.

- Cauza mediată constă în motivul determinant al încheierii unui anumit act juridic civil. Motivul determinant priveşte fie calităţile prestaţiei, fie însuşirile persoanei. Cauza mediată este un element subiectiv, concret, variabil de la un act juridic la altul.