Dreptul
la viata este inscris, printre
drepturile esentiale ale fiintei umane, in Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, declaratie preluata in Constitutiile celor mai multe state (art. 3 in
Constitutia Romaniei).
Dreptul
la viata este cel mai natural drept al omului. In Conventia Europeana a
Drepturilor Omului se
dispune: "Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege.
Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei
sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este
sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege. Moartea nu este considerata ca fiind
cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta
dintr-o recurgere absolut necesara la forta:
a. pentru a asigura apararea oricarei
persoane impotriva violentei ilegale;
b. pentru a efectua o arestare legala sau
pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburari
violente sau o insurectie.
Pactul
privitor la drepturile civile si politice stabileste in art. 6 pct. 1 ca
"Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie
ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar."
Potrivit
Constitutiei Italiene art. 15 "Toti au dreptul la viata si la integritate
fizica si morala, astfel ca, nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau
vreunui tratament inuman sau degradant.
Pedeapsa
cu moartea este abolita, cu exceptia dispozitiilor cuprinse in legile penale
militare in timp de razboi."
Unele
Constitutii ale statelor nu consacra in mod expres dreptul la viata, ci
numeroase alte drepturi ca obligatii corelative ale statului garantate.
Astfel,
corelativ dreptului la viata, statului ii revin obligatii esentiale ca:
asigurarea conditiilor minime de existenta pentru ca cetatenii sa aiba o viata
decenta; protectia mediului in care traieste omul; asigurarea mijloacelor necesare
pentru ocrotirea sanatatii lui; prevenirea si combaterea infractiunilor contra
vietii, incriminarea omorului, genocidului, a avortului ilegal, interzicerea
euthanasiei, suprimarea pedepsei cu moartea etc.
Ca
urmare, dreptul la viata poate fi privit in doua acceptiuni: intr-o acceptiune
restransa, dreptul la viata priveste viata persoanei numai in sensul ei fizic,
iar intr-o acceptiune larga viata persoanei este privita ca un univers de
fenomene, fapte, cerinte si dorinti ce se adauga, permit si imbogatesc
existenta fizica. In
aceasta ultima acceptiune larga, dreptul la viata este asigurat prin intregul sistem constitutional.
Constitutia
Romaniei reglementeaza dreptul la viata in ambele sensuri. Astfel in art. 22 se
prevede ca dreptul al viata este garantat, iar pedeapsa cu moartea este
interzisa. Concomitent sunt reglementate alte drepturi conexe dreptului la
viata, cum sunt: dreptul la integritate fizica si psihica, libertatea
individuala, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la ocrotirea
sanatatii, interzicerea muncii fortate etc.
Totodata
Constitutia Romaniei reglementeaza obligatii ale Statului corelative dreptului
la viata cum sunt obligatiile statutului ce decurg din garantarea dreptului la viata, astfel:
-
prevenirea si combaterea infractiunilor si altor fapte perculoase
pentru viata persoanei si viata publica (omorul, tentativa de omor, lovituri
cauzatoare de moate, uciderea din culpa,
genocidul etc.);
-
asigurarea masurilor de dezvoltare economica si de protectie
sociala necesare unui trai decent;
-
protectia copiilor, tinerilor, a familiei si a persoanelor
handicapate;
-
protectia proprietatii private si publice;
-
ocrotirea sanatatii;
-
ocrotirea vietii intime, familiale si private;
-
interzicerea pedepsei cu moartea;
-
interzicerea muncii fortate.
Interzicerea
pedepsei cu moartea de catre Constitutia Romaniei exprima tendinta dominanta in
lume, prezenta in documentele juridice, politice si sociologice, de inlaturare
a acestei sanctiuni. Pedeapsa cu moartea este nu numai o incalcare a drepturilor
naturale ale omului, dar este prin naturra sa o cruzime, ce foarte rar s-a
dovedit dreapta si niciodata eficienta,
sustin unii autori. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind
ca de foarte multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare si ca nu
totdeauna a pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.
Modul
de reglementare in art. 22 pct. 3 din Constitutia Romaniei, prin care se
interzice pedeapsa cu moartea nu admite nici o exceptie, cum ar fi cea pe timp
de razboi. In Constitutia Italiei,
pedeapsa cu moartea este interzisa, "cu exceptia cazurilor prevazute de
legile militare pe timp de razboi."
De
asemenea, spre deosebire de Constitutia Romaniei, Protocolul nr. 6 al
Constitutiei Europene a Drepturilor
Omului prevede in art. 2, o exceptie de la abolirea pedepsei cu moartea si
anume "pedeapsa cu moartea in timp de razboi". Interzicerea pedepsei
cu moartea, cu mentinerea exceptiei pe timpul razboiului se regaseste si in
Constitutia Spaniei (art. 15). Este adevarat ca nimeni nu doreste razboiul, dar
orice stat care se respecta este indreptatit sa ia in calcul si un astfel de
risc, si sa-si creeze o legislatie rationala, legislatie care sa serveasca
interesele natiunii. Un razboi poate interveni prin surprindere, ceea ce exclude
timpul necesar pentru modificarea Constitutiei astfel incat sa prevada
posibilitatea introducerii pedepsei cu moartea in caz de razboi. O astfel de exceptie socotim
ca trebuie sa i se gaseasca locul si in Constitutia Romaniei din moment ce in
art. 92 pct. 3 si art. 93 se vorbeste de "agresiunea armata indreptata
impotriva tarii si respectiv, starea de asediu si starea de urgenta", ca
ipoteze prevazute in Constitutie.
In
constitutiile a 18 state din cadrul Statelor Unite ale Americii, pedeapsa cu
moartea este admisa atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi, motivandu-se
ca inca nu sunt conditiile necesare pentru interzicerea acesteia.
O
problema interesanta o ridica art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului, la care Romania a aderat in anul 1994 prin Legea nr. 30.
Astfel, se pune intrebarea daca art. 20 pct. 3 din Constitutia Romaniei, care
interzice pedeapsa cu moartea, nu este incompatibil cu art. 2 pct. 2 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului care admite moartea rezultata dintr-o
recurgere absolut necesara la forta: a)pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva
violentei ilegale; b)pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persosane legal
detinuta; si c)pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o
insurectie.
Socotim
ca aceste prevederi nu contravin art. 20 pct. 3 din Constitutie, deoarece
situatiile reglementate de aceasta nu are nici o legatura cu interzicerea
pedepsei cu moartea. In astfel de cazuri, moartea intervine nu ca urmare a unor
pedepse, ci in cazul unor actiuni legitime fara alternativa.
Pe
de alta parte, potrivit art. 11 pct. 2 din Constitutia Romaniei, Conventia
Europeana a Drepturilor Omului face parte din dreptul intern al Romaniei in
baza Legii nr. 30/1994. Iar conform art. 20 pct. 2 din Constitutia Romaniei
daca exista neconcordanta intre pactele si tratativele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au
prioritate reglementarile internationale.
Prin
reglementarile din art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana se apara de fapt
drepturile si libertatile omului in conditii speciale, astfel:
a)
In Codul penal este reglementata legitima aparare, caz in care moartea cauzata
agresorului, in limitele legii, nu este sanctionata. In acest sens, este in
stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac
material, direct, imediat si ingust, indreptat impotriva sa, a altuia sau
impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau
drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Este de asemenea in legitima
aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei
aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a
produs atacul. Aceste dispozitii ale Codului penal coroborate cu cele ale art.
2 pct. 2 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, definesc cazul
cand cauzarea mortii unei persoane nu se sanctioneaza daca se savarseste in
conditiile cumulative:
-
ale legitimei aparari si
-
pentru apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale.
Este
de observat ca, chiar daca sunt indeplinite conditiile legitimei aparari,
cauzarea mortii agresorului nu este scuzabila atunci cand autorul pune in
pericol orice alta valoare din cele prevazute de art. 44 al. 2 din Codul penal,
cu exceptia vietii, integritatii fizice si psihice a persoanei.
In
astfel de situatii viata agresorului este mai importanta decat valorile aparate
si nu se admite suprimarea vietii persoanei pentru apararea unui bun mobil sau
imobil.
b)
In scopul efectuarii unei arestari legale sau pentru a impiedica evadarea unei
persoane legal detinute atunci cand in mod absolut necesar s-a recurs la forta,
moartea cauzata nu este imputabila. Aceasta prevedere a Conventiei Europene
a Drepturilor Omului trebuie coroborata
cu dispozitiile Legii nr. 17/1996 care reglementeaza folsoirea uzului de arma
in astfel de situatii.
Cazurile
de folosire a armamentului in astfel de conditii sunt strict prevazute de lege, numai daca este absolut
necesar, daca nu exista alte alte mijloace legale, in conditiile legitimei
aparari si a somatiilor prevazute de lege, daca exista un mandat legal de
arestare si o stare legala de detinere.
c)
Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c, moartea nu este imputabila daca aceasta ar
rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta, pentru a reprima, conform
legii, tulburari violente sau o insurectie.
Astfel
potrivit art. 47 lit. h din Legea nr. 17/1996, uzul de arma se poate face
pentru indeplinirea atributiilor de serviciu sau a misiunilor militare,
impotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor izolate care incearca sa
patrunda fara drept in sediile sau in perimetrele autoritatilor si
institutiilor publice.
Potrivit
art. 51 din legea nr. 17/1996, "uzul de arma in conditiile si situatiile
prevazute in prezentul capitol, se face in asa fel incat sa duca la
imobilizarea (nu neutralizarea) celor impotriva carora se foloseste arma,
tragandu-se, pe cat posibil, la picioare pentru a evita cauzarea mortii
acestora. Daca uzul de arma si-a atins scopul prevazut in aliniatul 1, se
inceteaza recurgerea la un asemenea
mijloc." Din aceste ultime dispozitii rezulta ca daca agentul autoritatii
publice a vizat zone vitale, ale persoanei (cap, inima etc.), atunci se pune
problema folosirii ilegale a armamentului, fapta sa ne mai incadrandu-se in
conditiile Legii romane nr. 17/1996 si evident a Constitutiei. Iar in cazul in
care desi agentul a respectat conditiile legii, moartea a intervenit ca urmare
a faptului ca, persoana vizata in mod
imprevizibil si-a expus zonele vitale pe
directia de tragere, moartea acesteia nu ii este imputabila.
Din
acest punct de vedere reglementarea din Legea nr. 17/1996 este mai precisa si in favoarea
drepturilor omului, respectiv celui care a incalcat legea, asa cum sunt si
prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor
publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu