Principiile
organizării si funcţionării justiţiei pot fi definite ca reguli cu caracter
general pe baza cărora sunt structurate si isi exercită atribuţiile prevăzute
de lege sistemul de instituţii care compun puterea judecătorească, raporturile
dintre aceste instituţii precum si relaţiile pe care le stabilesc cu celelalte
autorităţi ale statului, cu organizaţiile private si cu cetăţenii.
Principiile de
drept constituie idei conducătoare ale conţinutului tuturor normelor juridice,
cuprind cerinţe obiective ale societăţii, cerinţe cu manifestări specifice
fiecărei ramuri de drept.
Dreptul procesul
civil, ca ramură a sistemului de drept roman este constituit pe baza unor
principii specifice, dar care sunt fundamentale pentru acestă ramură de drept,
reguli esenţiale care determină structura internă a procesului civil, si pe
temeiul cărora se stabilesc raporturile procesuale dintre părţile aflate in
litigiu, precum si intre aceste părţi si instanţa de judecată chemată să
infăptuiască justiţia si să restabilească drepturile subiective, incălcate sau
contestate.
Referitor la
principiile care guvernează dreptul procesul civil in literatura de
specialitate există opinii diferite.
Intr-o primă opinie
se consideră că fundamentale pentru dreptul procesual civil, sunt următoarele
principii: principiul legalităţii, principiul aflării adevărului, principiul
publicităţii si al oralităţii dezbaterilor, principiului rolului activ al
judecătorului, principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii,
principiul nemijlocirii si principiul continuităţii.
O altă opinie
adaugă acestor principii si: exercitarea cu bună credinţă a drepturilor
procesuale, controlul judiciar, colegialitatea instanţei constituite, egalitatea
părţilor in proces, gratuitatea justiţiei, celeritatea, limba oficială.
Un alt punct de
vedere tratează separat principiile de organizare a justiţiei ca serviciu
public: justiţia constituie monopol de stat, egalitatea in faţa justiţiei,
gratuitatea justiţiei, jurisdictiile sunt permanente si sedentare, colegialitatea,
unitatea funcţiei jurisdicţionale, ierarhia instanţelor judecătoresti.
1. Principiul
legalităţii
Principiul
legalităţii, principiu cadru, inăuntrul căruia trebuie să se regăsească toate
celelalte principii, implică respectarea actelor normative existente de către
toate organele de stat, de toate persoanele juridice de drept public si privat,
de toţi cetăţenii, de la cel mai umil cetăţean pană la seful statului.
Principiul
legalităţii semnifică faptul că desfăsurarea intregii activităţi procesuale,
toate actele participanţilor la procesul civil, deliberarea si hotărarea
pronunţată, trebuie să aibă loc si să se realizeze numai in conformitate cu
prevederile legii. Art. 124 din Constituţie prevede că: “Justiţia se
înfăptuieste în numele legii. Justiţia este unică, imparţială si egală pentru toţi.
Judecătorii sunt independenţi si se supun numai legii”. Principiul legalităţii
se referă atat la legalitatea instanţei cat si la independenţa judecătorilor.
Legalitatea
instanţelor presupune constituirea acestora in conformitate cu dispoziţiile
legii. In acest sens, art.126 alin.1 din Constituţie prevede că “Justiţia se
realizează prin Înalta Curte de Casaţie si Justiţie si prin celelalte instanţe
judecătoresti stabilite prin lege”. Respectarea principiului legalităţii impune
respectarea tuturor dispoziţiilor legale referitoare la compunerea si
constituirea instanţei, la competenţa acestora, precum si a celor referitoare
la procedura de soluţionare a pricinilor civile.
Independenţa
judecătorilor si supunerea lor numai legii, este consacrată in Constituţie
(art.124 alin.3: “judecătorii sunt independenţi si se supun numai legii”) si
este garantată si de alte dispoziţii legale (Legea privind organizarea
judiciară, Codul de procedură civilă).
Separarea
funcţiilor jurisdicţionale de celelalte funcţii ale organelor statului,
delimitarea riguroasă a atributiilor acestor organe, scoaterea instantelor judecătoresti
din sfera de interese de orice fel, stabilirea unor incompatibilităţi si a unor
situaţii in care judecătorul, procurorul sau grefierul pot fi recuzaţi, incompatibilitatea
cu alte funcţii ca si inamovibilitatea, constituie garanţii ale independenţei
judecătorului.
2. Principiul
aflării adevărului
Acest principiu
presupune existenta unei concordanţe depline intre realitatea imprejurărilor in
care s-a produs faptul prejudiciabil si concluziile la care a ajuns instanţa,
exprimate in hotărarea dată cu privire la aceste imprejurări.
Judecătorii vor
putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru
aflarea adevărului chiar dacă părţile se impotrivesc, inscrierea in Codul de
procedură civilă a rolului activ al judecătorului constituind o garanţie a
aflării adevărului.
In vederea aflării adevărului in pricina dedusă judecăţii probele trebuie să fie apreciate de judecător potrivit convingerii sale intime, regimul probelor formale fiind desfiinţat.
3. Principiul
dreptului la apărare
Potrivit prevederilor
art.24 din Constitutie dreptul la apărare este garantat, in tot cursul
procesului părţile avand dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit
din oficiu.
Realizarea
dreptului la apărare prin modul de organizare si funcţionare a instantelor este
asigurată de:
- existenţa unui
sistem de principii care stă la baza organizării si funcţionării instanţelor
precum legalitatea, egalitatea, publicitatea etc.
- reglementarea
instituţiilor incompatibilităţii, abţinerii si recuzării;
- obligaţia
judecătorului de a avea un rol activ;
- organizarea
ierarhică a instanţelor in vederea realizării controlului judiciar;
- dispoziţiile din
Codul de procedură civilă in legătură cu desfăsurarea procesului civil.
Dreptul la apărare
se realizează si prin posibilitatea ca partea să fie asistat de un avocat.
4. Principiul
publicităţii
Publicitatea
sedinţei de judecată este consacrată in Codul de procedură civilă:
“sedinţele vor fi publice afară de cazurile cand legea dispune altfel”.
De la acest
principiu există o excepţie: “instanţa poate sa dispună ca dezbaterile sa se
facă în sedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau
moralitatea publică sau pe părti. În acest caz, părţile vor putea fi însoţie în
afară de aparătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele”. Hotărarea
se pronunţă intotdeauna in sedinţă publică, sub sancţiunea nulităţii.
5. Principiul
oralităţii
In vederea
respectării acestui principiu presedintele competului are obligaţia, sub
sancţiunea nulitaţii hotărarii, de a da cuvantul părţilor pentru a-si susţine
oral pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe
si a formula concluzii.
Incălcarea acestui
principiu care inseamnă totodată si incălcarea principiilor
contradictorialităţii si al dreptului la apărare, are loc dacă presedintele
completului nu dă cuvantul părţilor, pentru ca acestea să-si susţină pretenţiile, probele, să combată cererile
celorlalte părţi, si să formuleze concluzii in fond. Prin aceasta se produce o
vătămare părţii care nu poate fi inlăturată decat prin anularea hotărarii.
6. Principiul
rolului activ al judecătorului
Principiul rolului
activ al judecătorului obligă
instanţa ca mai intai de toate să dea acţiunii calificarea juridică exactă si
in funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii si să
se pronunţe apoi in concret asupra tuturor capetelor de cerere.
Au fost aduse modificări Codului de procedura civila, subliniind rolul judecătorului in
procesul civil, in sensul că acesta are indatorirea de a stărui in toate fazele
procesuale pentru soluţionarea amiabilă a cauzei. In aceste condiţii, se poate considera că judecătorul este indreptăţit
să atragă atenţia părţilor cu privire la drepturile si obligaţiile ce le revin,
indiferent dacă sunt sau nu asistate sau reprezentate.
Rolul activ al
judecătorului in procesul civil se concretizează astfel:
- dă calificare
exactă cererii, in raport de conţinutul ei si nu după denumirea dată de parte;
- conduce
dezbaterile, putand să ia măsurile legale pentru buna desfăsurare a procesului
civil;
- invocă din oficiu
incălcarea normelor imperative;
- are posibilitatea
de a pune intrebări părţilor si de a pune in discuţia lor orice imprejurarea de
fapt sau de drept care duce la soluţionarea pricinii;
- facultatea de a
ordona probe din oficiu, chiar peste voinţa părţilor (proba dispusă de instanţă
trebuie să fie legală, concludentă si pusă in discuţia părţilor pentru a fi
dezbătută);
- are obligaţia de
a folosi toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseală in cunoasterea
faptelor in vederea descoperirii adevărului.
7. Principiul
disponibilităţii
Procesul civil este
caracterizat de disponibilitate in sens material si in sens procesual.
Principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi:
- dreptul persoanei
interesate de a porni sau nu procesul civil. Procesul trebuie deschis de acea
persoană care pretinde că i s-a incălcat sau nesocotit un drept subiectiv
civil, ori care nu-si poate realiza interesul decat pe calea justiţiei. In mod
excepţional, instanţa poate acţiona din oficiu, dar pentru aceasta are nevoie
de o prevedere legală expresă;
- dreptul de a
determina limitele cererii de chemare in judecată sau ale apărării. Limitele
cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care stabileste cadrul
procesual, persoanele chemate in proces si obiectul procesului.
Instanţa este
ţinută să se pronunţe, in limitele investirii, numai cu privire la persoanele
care au fost chemate in judecată si asupra obiectului determinat al pricinii,
stabilit prin cererea de chemare in judecată, deoarece nici o dispoziţie legală
nu prevede posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra vreunei chestiuni
necerută de nici una din părţi si pusă in discuţie din oficiu de instanţă.
Legea procesuală
ingăduie părţilor să cheme in cadrul procesului inceput si alte persoane sub
forma intervenţiei forţate (chemare in judecată a altei persoane, chemarea in
garanţie, arătarea titularului dreptului), de asemenea terţele persoane pot
interveni in proces sub forma intervenţiei voluntare principale sau accesorii;
- dreptul de a
renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare si dreptul
de a stinge litigiul printr-o tranzacţie. Spre deosebire de procesul penal care
este guvernat de principiul oficialităţii, procesul civil este guvernat de
principiul disponibilităţii care permite părţilor să intervină in cursul obisnuit
al procesului.
Renunţarea la acţiune sau la dreptul material dedus judecăţii,
la o cale de atac, achiesarea paratului la pretenţiile reclamantului, la
hotărare, sau tranzacţia, sunt forme prin care se poate pune capăt procesului
civil, in orice fază ar fi acesta. Rolul activ al judecătorului dă dreptul
acestuia să lămurească părţile asupra consecinţelor grave pe care le au aceste
acte de dispoziţie;
- dreptul de a
ataca sau nu prin căile de atac legale, hotărarea judecătorească, si de a
stărui sau nu in calea de atac exercitată. Partea care a pierdut procesul in
faţa instanţei de fond, este indreptăţită să atace cu apel sau cu recurs
hotărarea, sau de a achiesa in mod expres sau tacit, ori de a renunţa, la calea
de atac exercitată;
- dreptul de a cere
executarea hotărarilor judecătoresti. Partea care a castigat definitiv procesul
are in interes să ceară punerea in executare silită a hotărarii judecătoresti
dacă debitorul nu-si execută de bună voia obligaţia. In virtutea principiului
disponibilităţii, partea care a castigat, poate să renunţe la executare.
8. Principiul
contradictorialităţii
Principiul
contradictorialităţii se intalneste in raporturile dintre părţi si in
raporturile dintre părţi si instanţă manifestandu-se in toate fazele si etapele
procesului civil, excepţie făcand etapele deliberării si pronunţării hotărarii.
Contradictorialitea
in procesul civil ingăduie părţilor să participe activ la prezentarea,
argumentarea si dovedirea dreptului lor, in cursul desfăsurării judecăţii,
avand dreptul de a discuta si combate susţinerile făcute de fiecare din ele,
precum si de a-si expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei in scopul
stabilirii adevărului si al pronunţării unei hotărari legale si temeinice.
In conţinutul său
principiul contradictorialităţii asigură, pe de o parte dreptul părţilor de a
prezenta si discuta intregul material probator, si pe de altă parte, dreptul
părţilor de a-si expune părerea si argumentele lor, in fapt si in drept, cu privire
la toate problemele ce trebuie soluţionate, de la o simplă cerere incidentă sau
ridicarea unei excepţii pană la dezbaterea insăsi a fondului cauzei, instanţa
neputand să se pronunţe fără a asculta concluziile părţilor.
Contradictorialitatea
se manifestă chiar din etapa prealabilă dezbaterilor, deoarece prin cererea de
chemare in judecată si prin intampinare părţile isi aduc la cunostinţă reciproc
pretenţiile si apărările lor, precum si probele de care inţeleg să se
servească.
La primirea cererii
de chemare in judecată, presedintele fixează termenul de judecată si dispune
citarea părţilor, acesta neputand hotări decat după citarea sau infăţisarea
părţilor. Atunci cand se constată că partea care lipseste
nu a fost legal citată, judecata se amană. Neindeplinirea
procedurii de citare cu partea care nu a atacat hotărarea cu apel, nu atrage
nulitatea hotărarii primei instanţe si nulitatea nu poate fi invocată din
oficiu, ea putand fi invocată numai de partea interesată, respectiv de partea
faţă de care procedura de citare a fost viciată.
Presedintele
completului dă cuvantul ambelor părţi punand in discuţia acestora orice
imprejurare de fapt sau de drept care poate ajuta la soluţionarea pricinii.
Un alt aspect al
contradictorialităţii il constituie faptul că incuviinţarea probelor se face in
sedinţă publică, nici o probă nu poate fi opusă celeilalte părţi dacă nu i s-a
dat posibilitatea de a o discuta, hotărarea neputandu-se intemeia pe un act
depus după incheierea dezbaterilor.
Principiul
contradictorialităţii se intalneste si la judecarea căilor de atac, dacă
termenul de exercitare a acestora curge de la comunicarea hotărarii, instanţa
va dispune ca hotărarea să fie comunicată pentru ca părţile să o poată examina
si să poată decide dacă o atacă sau nu prin căile legale.
Acest principiu isi
găseste aplicare si in faza executării silite, intrucat debitorul care este
incunostiinţat cu privire la executarea silită poate să se apere pe calea
contestaţiei la executare.
Nerespectarea
acestui principiu deosebit de important deoarece asigură si dreptul la apărare
si aflarea adevărului, este sancţionat cu nulitatea hotărarii.
Acest principiu
constă in obligaţia instantei de a cerceta direct si nemijlocit intregul
material probator, toate elementele care servesc la lămurirea imprejurărilor
cauzei. Nemijlocirea impune cu necesitate folosirea unor dovezi primare,
respectiv cerinţa ca intre instanţă si conţinutul faptic ce urmează a fi stabilit,
să existe cat mai puţine verigi intermediare, ca numărul de izvoare si mijloace
interdependente pentru probaţiune, in cadrul oricărei probe judiciare, să fie redus,
pe cat posibil, la minim.
Conform legislaţiei
actuale, administrarea dovezilor se face de către completul de judecată in
intregul său, fie la sediul instanţei, fie la locul unde se găseste proba ce
urmează a fi administrată.
De la acest
principiu se admit cateva excepţii:
- administrarea de
probe prin procedura asigurării dovezilor;
- dovezile
administrate de o instanţă necompetentă răman căstigate judecăţii si instanţa
competentă nu va putea dispune refacerea lor, decat pentru motive temeinice;
- dovezile
administrate intr-o cerere perimată, răman valabile in măsura in care noua
instanţă socoteste că nu este de trebuinţă refacerea lor;
- instanţa care
soluţionează cererea de strămutare poate hotări ca actele indeplinite si
probele administrate de instanţă inainte de strămutare să rămană valabile.
10. Principiul
continuităţii
Principiul
continuităţii presupune ca judecarea pricinii să se facă de la inceput si pană
la sfarsit de acelasi complet de judecată, intr-o singură sedinţă, care să se
incheie prin deliberarea judecătorilor si pronunţarea hotărarii.
In legislaţia
noastră acest principiu are o aplicativitate limitată la faptul a hotărarea
trebuie să fie pronunţată de aceiasi judecători in faţa cărora sau pus
concluziile in fond.
Nerespectarea
acestui principiu atrage casarea hotărarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu